CALENDAR ORTODOX 2016: Ce sfinţi sărbătorim astăzi

CALENDAR ORTODOX 2016: RomaniaTV.net vă prezintă vieţile celor mai importanţi sfinţi din calendar.
Filip Stan
15 ian. 2016, 04:24
CALENDAR ORTODOX 2016: Ce sfinţi sărbătorim astăzi

Ortodoxe 
Sf. Cuv. Pavel Tebeul și Ioan Colibașul

Greco-catolice 
Sf. cuv. Pavel din Teba; Sf. cuv. Ioan Colibașul

Romano-catolice 
Ss. Arnold Janssen, pr.; Arsenie, pustnic

Sfântul Cuvios Pavel Tebeul este pomenit în Biserica Ortodoxă la 15 ianuarie. 
A trăit pe vremea împăraților Decius (250-253) și Valerian (253-260), prigonitori ai creștinilor. Era din Egipt, din Tebaida de Sus, din părinți cu multă avuție, care îi asiguraseră o educație deosebită. Trăitor în dreapta credință, Sfântul Pavel cunoștea bine Sfintele Scripturi. 
Pornindu-se persecuțiile împotriva creștinilor, soțul surorii sale, lacom fiind și voind să ia și partea de avere ce se cuvenea Sfântului, a gândit să-l dea dregătorului spre chinuire, spunând că este creștin. Aflând de aceasta, Pavel, care atunci era un tânăr de 20 de ani, a fugit în munți, în locurile cele mai singuratice. Deci, petrecând multă vreme și povățuindu-se de Duhul Sfânt, nu s-a mai întors în lume, ci a cunoscut că Dumnezeu i-a dat lui acest fel de viețuire, având ca locuință o peșteră cu apă înăuntru, hrană avea finice (curmale) și haină de frunze. A cunoscut astfel lipsa patimilor și bucuriile vieții de rugăciune, apropiindu-se de Dumnezeu. Această nevoință a făcut-o până la sfârșitul zilelor sale, trăind până la o sută treisprezece ani. 
Pe Sfântul Pavel Tebeul l-a aflat în locul său de pustnicie Sfântul Antonie cel Mare. Sfântul Pavel era adormit în genunchi și cu mâinile ridicate la cer în rugăciune; Sfântul Antonie l-a îngropat, cu ajutorul a doi lei veniți din pustie care au adâncit groapa cu unghiile lor.

Sfântul Cuvios Ioan Colibașul era unul din cei trei fii ai generalului Eutropius, care a trăit în secolul al V-lea în Constantinopol. Tânărul Ioan după ce s-a făcut monah și a viețuit 6 ani în mănăstirea akimiților (neadormiți) din Bitinia (Asia Mică) s-a întors la Constantinopol pentru că îi era dor de părinți.

Pe drum, Cuviosul Ioan a întâlnit un sărac îmbrăcat în zdrențe cu care și-a schimbat hainele. Astfel, Ioan a stat trei ani la una din porțile lui Eutropius, în rugăciune, privindu-și părinții și frații, fără a mărturisi că este fiul și fratele acestora.

În cele din urmă, servitorii casei tatălui său i-au făcut o colibă chiar în locul de lângă poartă. După trei ani, Ioan s-a îmbolnăvit și știind că i se apropie sfârșitul, a cerut să fie dus în casă. Părinții văzând la el Sfânta Evanghelie pe care o dăruiseră fiului lor cu mulți ani în urmă l-au recunoscut pe acesta. După patru ore, Cuviosul Ioan a trecut la Domnul în brațele părinților săi, care l-au îngropat lângă poartă, în locul unde îi fusese coliba și pe mormântul său au zidit o biserică. Pentru timpul petrecut în colibă i se spune până astăzi „Ioan Colibașul”.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Zinedine Zidane nu intră în top 5 selecționeri: salariul său de 3,6 milioane de euro, mult sub Ancelotti și Klopp
Capital.ro
Acuzații dure pentru Siegfried Mureșan. Elena Udrea ridică întrebări legate de integritatea premierului desemnat: Este lipsit de onestitate
Playtech.ro
Unde poți călători fără viză cu pașaport românesc. România, în clasamentul celor mai puternice pașapoarte
Adevarul
Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Dan Șucu a refuzat transferul lui Alex Dobre la un club de top din Marea Britanie
MediaFlux
Horoscopul weekendului 26-27 septembrie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte