Locuinţele şi pensiile pentru militari, printre obiectivele MApN pentru 2016

Achiziţionarea de echipamente militare, locuinţe pentru militari, asigurarea drepturilor pentru pensionari, îndeplinirea angajamentelor asumate faţă de partenerii strategici şi consolidarea cadrului anticorupţie la nivelul armatei sunt priorităţile Ministerului Apărării Naţionale.
Iulian Tudor
15 ian. 2016, 20:46
Locuinţele şi pensiile pentru militari, printre obiectivele MApN pentru 2016

În planul de acţiuni sectoriale al Guvernului, MApN menţionează ca prioritate strategică pentru 2016 constituirea de structuri multinaţionale pe teritoriul României (ian/2016-Oct/2016, care implică adaptarea structurii de comandă şi control corespunzător structurii de forţe şi îndeplinirea angajamentelor asumate cu organizaţiile internaţionale şi cu partenerii strategici.

Citeşte şi: Ministerul Transporturilor are ca prioritate identificarea activităţilor ce generează pierderi în companiile subordonate

Pe lista priorităţilor mai figurează continuarea programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2027 şi în perspectivă, creşterea nivelului de instruire şi de interoperabilitate a forţelor Armatei României, iniţierea consultărilor inter-instituţionale în vederea planificării multianuale a participării la misiuni în afara teritoriului naţional, în cadrul conceptului de Securitate Naţională Extinsă şi sprijinirea autorităţilor publice naţionale în gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Ministerul Apărării îşi propune, în 2016, şi revitalizarea unor sisteme de echipamente şi tehnică militară existente, concomitent cu achiziţionarea de echipamente/ tehnică pentru înzestrarea structurii de forţe şi consolidarea capacităţii operaţionale a forţelor din serviciul de luptă permanent, de descurajare şi reacţie imediată.

Un obiectiv al ministerului este „creşterea calităţii vieţii personalului Armatei României” prin elaborarea de proiecte de locuinţe pentru militari şi baze militare, consolidarea sistemului general de transparenţă, integritate şi a cadrului anticorupţie la nivelul MApN, asigurarea drepturilor pentru pensionarii militari, precum şi a altor drepturi şi înlesniri pentru personalul MApN, dezvoltarea capabilităţilor medicale operaţionale şi consolidarea sistemului medical al MApN, educaţie militară optimizată şi revigorarea atractivităţii profesiei militare.

În ceea ce priveşte îndeplinirea angajamentelor asumate cu organizaţiile internaţionale şi cu partenerii strategici, ministerul are în vedere participarea cu forţe la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, îndeplinirea angajamentelor asumate prin Ţintele de Capabilităţi, implementarea rezultatelor Summit-ului NATO de la Varşovia (iulie 2016-oct 2016), participarea la iniţiativele multinaţionale de dezvoltare a capabilităţilor de apărare în cadrul NATO şi UE, îndeplinirea angajamentelor asumate prin Acordul dintre Statele Unite ale Americii şi România privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României (DCA) şi Acordul între România şi SUA privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite (BMDA), scrie Mediafax.

De asemenea, se doreşte continuarea derulării proiectelor de modernizare a infrastructurii de apărare pe teritoriul naţional în cadrul Iniţiativei de Asigurare Europeană (European Reasurance Initiative – ERI) şi în cadrul Setului de Activităţi Europene (European Activities Set – EAS), continuarea colaborării în domeniul dotării prin achiziţia unor echipamente declarate EDA (Excess Defense Articles) de către SUA, îndeplinirea obligaţiilor naţionale pentru declararea capacităţii operaţionale complete a sistemului antirachetă al SUA din Baza 99 Deveselu. 3.000 mii lei, creşterea nivelului de instruire şi interoperabilitate a forţelor Armatei României, Participarea la Iniţiativa de Asigurare Europeană (European Reassurance Initiative – ERI), Participarea la Setul de Activităţi Europene (European Activities Set – EAS.

Citeşte şi: Priorităţile Ministerului de Interne pe 2016: Combaterea terorismului şi a migraţiei ilegale

Achiziţionarea de echipamente va presupune iniţierea programului de modernizare a fregatelor T22, etapa a II-a (martie/2016 Sep/2016), continuarea şi dezvoltarea programului Avion multirol (achiziţionarea aeronavelor F-16, iniţierea achiziţiei echipamentelor pentru structurile de supraveghere, cercetare şi recunoaştere, iniţierea achiziţiei echipamentelor pentru Sistemul de comunicaţii şi informatic al Forţelor Armate ale României, alte achiziţii pentru asigurarea capacităţii de luptă.

MApN mai doreşte revitalizarea unor sisteme de echipamente şi tehnică militară existente prin continuarea programului de reparaţii capitale aeronave (IAR 330, MiG 21, IAR 99, IAK- 52, IAR 316 B) , finalizarea procesului de revitalizare sistem HAWK–PiP-III-R, maşina de luptă a infanteriei MLI 84M .

De asemenea, ministerul intenţionează să elaboreze un plan de măsuri privind activităţile de înscriere în cartea funciară a imobilelor din patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale şi să efectueze activităţilor specifice pentru intabularea imobilelor.

O altă prioritate este dezvoltarea capabilităţilor medicale operaţionale şi consolidarea sistemului medical al MApN, prevede proiectarea unui sistem integrat de medicină operaţională, adaptat la cerinţele NATO, inclusiv în ceea ce priveşte asigurarea cu personal şi pregătirea acestuia (Iulie/2016 Sept/2016), dar şi continuarea procesului de standardizare a structurilor medicale operaţionale (stat de organizare şi dotare) prin implementarea standardelor NATO aferente( Ian/2016 Iunie/2016) şi asigurarea funcţionării sistemului medical al MApN.

MApN mai are în vedere măsuri legislative privind locuinţele pentru militari şi Bazele militare, prin amendarea cadrului normativ actual pentru flexibilizarea criteriilor privind acordarea compensaţiei lunare pentru chirie, promovarea unei Hotărâri de Guvern privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul privat al statului şi administrarea Consiliului Local Sector 4, în vederea amenajării unui centru socio-medical destinat persoanelor vârstnice (veterani de război şi cadre militare în retragere) din fondurile administraţiei publice locale.

DailyBusiness
SUA au elaborat un plan de pace care prevede ca Ucraina să renunțe la anumite teritorii și la o parte din armament
Spynews
Piept de pui popcorn. Rețeta simplă și delicioasă a lui Chef Horia Manea
Fanatik.ro
Comunicatul clinicii, după ce Gigi Becali s-a operat și a plecat acasă imediat cum i-a trecut anestezia: „Doar 30 de minute”
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. A trăit o viață la care doar unii ar putea visa. A fost o legendă
Playtech.ro
Un mecanic cu experienţă de 20 de ani spune ce să nu faci iarna pentru a nu strica maşina. Gesturile mici care contează
Adevarul
O nouă țeapă pe OLX: cum a rămas un bucureștean și fără bani pe Revolut, și fără adidași
Mama fetiței de 2 ani care a murit la stomatolog, gest sfâșietor după ce nu a putut participa la înmormântare. Durere de nesuportat pentru cei doi părinți
Economica.net
Primul tren suspendat din România. Ce oraş ar putea să aibă monorail
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România! Zona în care România s-a cutremurat
iamsport.ro
'Caterincă!' Diletta Leotta, în cercul de prieteni ai lui Alessandro Caparco
MediaFlux
Ucraina şi aliaţii europeni resping părţi esenţiale ale planului SUA-Rusia. Zelenski a discutat la telefon cu Macron, Merz și Starmer. Kremlinul îi spune să negocieze „acum”
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români! Breaking news
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume