De ce ne sperie despărţirile?

Se naște întrebarea – oare ce e așa o mare chestie să te implici sau să te desparți? Și oare, are legătură dificultatea despărțirii cu valoarea relației din care ies? Sau oare, merită să îmi asum suferința despărțirii viitoare și să mă implic acum? Ca de obicei, eu zic să vedem care sunt explicațiile științifice.

E clar că știința nu se află (cel puțin nu încă) în posesia unui antidot care să rezolve cât ai clipi disconfortul și suferința despărțirii. Totuși, are deja suficiente informații cât să ne facă să înțelegem mai bine ce se petrece și să gestionăm mai ușor procesul. Pentru că despărițile or fie ele dureroase dar sunt necesare atunci când mă trezesc prins în relația greșită. Să vedem deci de ce ne sperie depărțirile?

În primul rând, ne sperie pentru că dor. Al naibii de tare și nu la figurat. Ci la propriu. În 1991 a fost publicat un studiu care confirma că zona de scoarță care se activează atunci când privim poza fostului (sau fostei) după o despărțire recentă este aceea care se ocupă și de procesarea durerii fizice. De aceea, te doare la propriu atunci când ești părăsit. Și tot de aceea, tindem să ne ferim de despărțire. Pentru că suntem proiectați să ne ferim de durere. Mai mult, tot studiile arată că partenerii care sunt implicați în relații de lungă durată, tind să își coordoneze ritmul biologic. Așa că despărțirile ne sperie pentru că se lasă cu tulburarea ritmului meu obișnuit și cu consecințele aferente: insomnie, tulburări de comportament alimentar sau chiar tulburări de ritm cardiac și ale temperaturii corpului.

Citeste mai mult pe sfatulparintilor.ro

Alte articole