Raiduri ale aviaţiei ruse în Siria. Zeci de morţi

Cel puțin 29 de civili au fost uciși în raiduri aeriene care ar fi fost efectuate de către aviația rusă în Siria, sâmbătă.
Filip Stan
23 ian. 2016, 16:42
Raiduri ale aviaţiei ruse în Siria. Zeci de morţi

Cel puțin 29 de civili, inclusiv copii, și-au pierdut viața sâmbătă în raiduri aeriene care ar fi fost efectuate de către aviația rusă asupra unui sat din estul Siriei, a indicat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Potrivit OSDO, șapte copii și o femeie și-au pierdut viața în raidurile de la Khasham, în provincia Deir Ezzor, unde au murit deja vineri în alte raiduri, întreprinse de regim sau de aviația rusă, cel puțin 44 de civili, dintre care aproape jumătate copii, într-un sat din apropiere, Tabiya Jazira.

Bilanțul morților ar putea crește, deoarece zeci de persoane au fost rănite, precizează OSDO.

Provincia Deir Ezzor, bogată în petrol, este sub controlul jihadiștilor Statul Islamic (SI), cu excepția a mai puțin de jumătate din capitala provincială cu același nume și a aeroportului, aflate sub controlul regimului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT