Cornel Patrichi vinde tot şi pleacă în lume

Cornel Patrichi, fostul jurat al emsiunii ”Dansez pentru tine”, renunţă la casa şi terenurile agonisite într-o viaţă pentru a avea o bătrâneţe liniştită, alături de soţia sa. Cu cei peste 200.000 de euro pe care vrea să-i obţină din vânzarea bunurilor, familia Patrichi vrea să plece să vadă lumea.
Alina Costache
25 ian. 2016, 09:39
Cornel Patrichi vinde tot şi pleacă în lume

Cornel Patrichi (71 de ani) şi soţia sa, Cornelia (66 de ani), au hotărât ca în acest an să facă cea mai mare schimbare din viaţa lor. S-au săturat de griji şi vor ca măcar acum, la bătrâneţe, să aibă parte de liniştea pe care şi-au dorit-o mereu. Aşa că s-au decis să renunţe la aproape toate bunurile în care au investit, iar cu banii pe care-i vor obţine din vânzarea lor să poată să facă orice-şi doresc. Şi asta pentru că Alexandru, unicul lor fiu, se descură bine în Italia şi nu are nevoie de vreo moştenire.

“Casa de la  Săruleşti se află la o oră de Bucureşti, în Călăraşi. A construit-o Cornel cărămidă cu cărămidă, e făcută cu mult suflet. Mobilierul este adus din Italia. El a pus pomi fructiferi, viţă-de-vie, dar acum nu mai poate munci. Am rugat toată vara pe cineva să vină să tundă iarba, dar în zadar. M-a podidit plânsul când am hotărât să o punem la vânzare, pentru că a fost construită piatră cu piatră de Cornel şi am pus suflet. Vrem să o vindem pentru că nu mai avem putere să muncim acolo, am îmbătrânit”, a declarat Cornelia Patrichi, pentru Click!

Soţii Patrichi au scos la vânzare şi un teren de 554 mp situat pe Valea Argovei, pe malul Lacului Milotina, pe care speră să obţină aproximativ 11.000 de euro. Alţi 24.000 de euro vor să scoată din vânzarea terenului de 1.590 mp pe care-l au la Comarnic. Şi asta nu e tot. Cei doi închiriază vila pe care o au în Pipera, din cartierul Azur, cu 600 de euro pe lună.

Până va pleca din țară, fostul mare coregraf Cornel Patrichi speră să rezolve un obiectiv destul de important. Mai precis, el luptă pentru ca artiştilor liber-profesionişti să li se actualizeze şi lor punctul de pensie de la 339,3 lei, cât era în 2006, la 830,2, cât a ajuns în 2015. 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O bătrână a izbucnit în plâns, după ce Poliția Locală i-a împrăștiat fructele și legumele pe trotuar, în Sectorul 1. Imagini revoltătoare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, în top 10 cele mai norocoase echipe din Conference League. Verdictul specialiștilor
Capital.ro
Lege la bloc în 2026. Proprietarii sunt obligați să plătească în acest caz. Nu contează la ce etaj locuiesc
Playtech.ro
Aparatele care încep să „mănânce” mai mult curent din septembrie. Cât poate crește factura unei familii
Adevarul
Păţania unui turist britanic amendat, fără să ştie, într-un autobuz STB din Capitală: „Am crezut că mă ajută pentru că îmi fusese respins cardul”
wowbiz.ro
Iubita lui Andrei Bordeianu, mesaj sfâșietor în mediul online! Influencerul a fost implicat într-un grav accident: „O să aprind o lumânare pentru tine…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Jurnalista Brîndușa Armanca s-a stins din viață la 72 de ani. A format generații de ziariști
iamsport.ro
A anunțat în direct că Becali i-a găsit înlocuitor lui Baciu la FCSB: ”Trage de el să vină!”
MediaFlux
Bani în plus la pensie pentru anii de facultate și armată. Legea Pensiilor prevede cât valorează
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat