Liviu Dragnea, despre alegerea primarilor în două tururi: „Riscăm să aruncăm ţara în aer”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, joi, la Sinaia, referindu-se la propunerea liberalilor privind organizarea alegerilor locale în două tururi, pe care a catalogat-o drept o "năstrușnicie", că există riscul ca stabilitatea României să fie tulburată.
Ionela Marcu
28 ian. 2016, 10:39
Liviu Dragnea, despre alegerea primarilor în două tururi:

„De asemenea, să discutăm despre poziția noastră față de această năstrușnicie a liberalilor cu legea în două tururi pentru primari. Două tururi vor astăzi, mâine s-ar putea să dorească trei tururi. (…) Noi riscăm foarte mult să aruncăm țara în aer. România acum reprezintă o insulă de stabilitate apreciată de absolut toată lumea în zonă și pentru Primăria Capitalei, oamenii ăștia sunt în stare să tulbure această stabilitate care ne este foarte benefică”, a spus Liviu Dragnea la ședința grupului PSD din Camera Deputaților, scrie Agerpres.

Astfel, liderul social-democrat a precizat că la reuniunile care au loc la Sinaia mai trebuie discutate prioritățile legislative ale partidului, dar și politica de alianțe a PSD.

În primul rând, despre principalele priorități legislative ale noastre. De asemenea, cum operaționalizăm mersul unei inițiative până se transformă în lege, cum o prezentăm, în ce structuri o aprobăm, o avizăm, cum o susținem. În al doilea rând, politica de alianțe, pentru că nu vreau să ocolim acest subiect. Este un subiect important, este sfârșitul lunii ianuarie, trebuie să știm exact cum mergem mai departe în alegeri, dacă vrem să facem alianțe cu cineva, în ce fel trebuie să facem aceste alianțe, sunt bune, nu sunt bune”, le-a transmis Dragnea deputaților PSD prezenți la întâlnire.

Totodată, el a arătat că fiecare parlamentar va trebui să se implice în campania electorală pentru alegerile locale.

„De asemenea, să discutăm cum fiecare dintre noi, parlamentarii, ne implicăm în aceste alegeri locale pentru că, vă spun cu toată sinceritatea și cu toată prietenia, nu o să fiu de acord ca să muncească toți peste tot. Nu! Fiecare va trebui să aibă o activitate măsurabilă, pentru că eu zic că primul lucru pe care trebuie să îl facem înainte de a ne hotărî care dintre noi mai candidăm este să vedem cum ne implicăm în această campanie care este foarte importantă”, a spus președintele PSD.

Ședința grupului PSD din Camera Deputaților va fi urmată de o reuniune a senatorilor PSD și de o ședință a Comitetului Executiv Național al PSD.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Prințul Harry și Meghan Markle se mută înapoi în Marea Britanie. Regele Charles a aflat că se vor întoarce acum câteva zile
Fanatik.ro
Dezvăluirile lui Meme Stoica la 10 ani după coregrafia DDB care a făcut înconjurul lumii la FCSB – Manchester City. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar joi, 20 august. Cât valorează euro, dolarul și francul elvețian. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața în urma unui grav eveniment rutier în Caraș-Severin
iamsport.ro
BREAKING | E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică! Ilie Bolojan, anunț privind formare unui Guvern
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat