Directorul sucursalei Târgu Mureş a Romgaz, pus sub control judiciar

Directorul Sucursalei Târgu Mureş a Romgaz şi celelalte trei persoane din conducerea instituţiei reţinute de DNA pentru abuz în serviciu au fost puşi sub control judiciar, întrucât Tribunalul Mureş a respins propunerea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a acestora.
Iulian Tudor
29 ian. 2016, 07:13
Directorul sucursalei Târgu Mureş a Romgaz, pus sub control judiciar

Tribunalul Mureş a respins propunerea de arestare preventivă formulată de DNA faţă de cele patru persoane de la Sucursala Târgu Mureş a Romgaz reţinute pentru 24 de ore şi a dispus luarea măsurii controlului judiciar, potrivit Mediafax.

„S-au stabilit pentru fiecare obligaţiile prevăzute de lege, inclusiv cea referitoare la interzicerea exercitării funcţiilor pe care le deţineau şi în care se presupune că ar fi comis faptele pentru care sunt cercetaţi”, a spus purtătorul de cuvânt al Tribunalului Mureş, Sonia Deaconescu.

Decizia Tribunalului Mureş poate fi contestată în termen de 48 de ore.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de miercuri, a directorului Sucursalei Târgu Mureş a SNGN Romgaz, Avram Pantelimon, a directorului tehnic al sucursalei, Ioan Ştefan, a şefului Secţiei de Producţie din SNGN Romgaz-Sucursala Târgu Mureş, Emil Valentin Mincan, şi a şefului Serviciului Proiectare al Sucursalei Târgu Mureş a SNGN Romgaz, Ioan Tiberiu Olaru.

Ei sunt acuzaţi de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Procurorii susţineau că, în primăvara anului 2014, Avram Pantelimon, alături de Emil Valentin Mincan, Ioan Ştefan şi Ioan Tiberiu Olaru, invocând existenţa unor presupuse defecte şi emanaţii de gaze, au decis ca o lucrare de deviere a unor conducte de aducţiune de la trei sonde – ce trebuia executată de către o asociere din care făcea parte şi Primăria Târgu Mureş, în condiţiile construirii unui cartier de locuinţe în oraş – să fie realizată din bugetul propriu al societăţii naţionale.

„Acest lucru a fost posibil prin încălcarea, de către cei patru inculpaţi, a normelor legale privind disciplina financiară şi în construcţii, a legislaţiei specifice din domeniul gazelor naturale şi mai mult, fără să existe o justificare tehnico-economică”, arătau procurorii DNA.

Prin înregistrarea cheltuielilor nejustificate în contabilitatea SNGN Romgaz – Sucursala Târgu Mureş s-a produs societăţii un prejudiciu de 146.637 de lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în favoarea aocierii care trebuia să execute lucrarea respectivă.

Joi, cei patru au fost prezentaţi Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate de la Serviciul Român de Informaţii şi de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Târgu Mureş.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Ce s-a întâmplat cu actorul care l-a interpretat pe Iisus. Blestemul neștiut al acestui rol
Fanatik.ro
Meniul de Paște 2026 în penitenciarele din România: 9,59 lei pe zi pentru trei mese. Ce mănâncă deținuții
Capital.ro
Adevărul despre Elena Udrea. Ce s-a întâmplat în spatele gratiilor. Fostul director al penitenciarului a povestit în premieră
Playtech.ro
Energia verde a explodat în 2025, iar cifrele spun clar cine câștigă noul război energetic – ce înseamnă 692 GW în plus
Cine a câștigat și cine a pierdut în negocierea pentru șefii parchetelor. Fost consilier prezidențial: „Putem specula că în pachet au intrat și șefii serviciilor”
wowbiz.ro
Valentin Sanfira a vrut ca toată lumea să afle de la el! Mesajul emoționant transmis în mediul online: „Nu se poate nărui cu vorbe goale…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
Fosta jucătoare de handbal a României e decisă: ”Fetița mea, când o să crească, o să o duc la casa de copii”
MediaFlux
Ce este interzis în Vinerea Mare! Toți creștinii trebuie să știe
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj