Dacian Cioloş NU foloseşte coloane oficiale: „Prefer să mă trezesc mai devreme ca să ajung la birou la timp”

Premierul Dacian Cioloș a declarat, vineri, că el nu folosește echipaje de poliție pentru a se deplasa în trafic și că preferă să se trezească mai devreme pentru a ajunge la timp la birou. Oficialul a refuzat să comenteze scandalul în care este implicat procurorul general Tiberiu Nițu, legat de folosirea coloanei oficiale.
Iulian Tudor
29 ian. 2016, 12:30
Dacian Cioloş NU foloseşte coloane oficiale:

Premierul Dacian Cioloș a fost întrebat, vineri, la Timişoara, dacă folosește echipaje de poliție pentru a se deplasa în trafic. „Nu am folosit. Nu știu ce înțelegeți prin coloană oficială. Sunt niște reguli pe care SPP-ul, conform legii, trebui să le asigure, dar nu am folosit poliție și nu o să folosesc niciodată. Prefer să mă trezesc cu 10-15 minute mai devreme ca să ajung la birou la timp decât să zăpăcesc lumea de cap, în București sau în altă parte. E o chestie de bun simț, dincolo de reguli, de protecție, și așa mai departe. Trăim într-o societate modernă unde, indiferent că unul este prim-ministru și altul e muncitor, trebuie să ne simțim la fel, cetățeni, și să ne asumăm fiecare rolul de cetățean înainte de a ne pune în față funcția pe care o avem, care e vremelnică și e trecătoare„, a spus Dacian Cioloş.

Premierul a refuzat să comenteze scandalul care s-a declanşat în jurul procurorului general Tiberiu Nițu, legat de folosirea coloanei oficiale. „Nicicum nu comentez. Sunt autorități care trebuie să răspundă la aceste întrebări înainte să comenteze un prim-ministru„, a conchis Cioloș.

CITEŞTE ŞI: Tiberiu Niţu, prima reacţie în scandalul „coloanelor oficiale”: „Am beneficiat doar de măsurile de protecţie legale”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
David Popovici, calificări și semifinale la 200 m liber, LIVE la CE de natație Paris 2026. Program serii, ora la care intră în bazin și cine transmite la TV
Capital.ro
Regulă pentru românii care solicită buletin electronic. Când se predă vechiul act de identitate și până când poate fi folosit
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Cafeaua s-ar putea scumpi cu 332%, iar citricele cu 82%. Noile reguli pregătite de Bruxelles
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
Jucătorul pentru care ”ar fi bine să plece” de la FCSB: ”O să o zic direct”
MediaFlux
Executare silită de la ANAF. Românii află cum pot evita poprirea și sechestrul pe bunuri
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat