Primarul şi viceprimarul din Hârlău, suspendaţi din funcţie. Constantin Cernescu şi Florin Ţăpuşă au fost arestaţi

Subprefectul județului Iași, Bogdan Abălași, a anunțat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că primarul din Hârlău, Constantin Cernescu, a fost suspendat din funcție.
Filip Stan
29 ian. 2016, 14:18
Primarul şi viceprimarul din Hârlău, suspendaţi din funcţie. Constantin Cernescu şi Florin Ţăpuşă au fost arestaţi

„Având în vedere comunicarea Tribunalului Iași, Secția Penală, prin care s-a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22 ianuarie, astăzi am semnat ordinul privind suspendarea de drept a mandatului primarului din orașul Hârlău, Constantin Cernescu. Aceeași măsură s-a luat și în cazul fostului viceprimar, actualmente consilier local, Florin Țăpușă”, a declarat, vineri, jurnaliștilor subprefectul Bogdan Abălași.

Pe 22 ianuarie, primarul orașului Hârlău, Constantin Cernescu, și viceprimarul localității, Florin Țăpușă, au fost reținuți de procurorii DNA — Serviciul Teritorial Iași, pentru 24 de ore, și ulterior arestați la domiciliu, sub acuzația de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual și instigare la fals intelectual. În același dosar sunt judecați și șeful Ocolului Silvic din Hârlău, Ioan Amariei, și șoferul personal al acestuia, Mihai Vatavu.

Potrivit DNA, primarul din Hârlău, Constantin Cernescu, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (4 infracțiuni), și instigare la fals intelectual, iar viceprimarul Florin Țăpușă — de abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu (2 infracțiuni), efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană.

Totodată, Ioan Amariei, șef al Ocolului Silvic Hârlău, este acuzat cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (3 infracțiuni), abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (8 infracțiuni), fals intelectual, instigare la fals intelectual (5 infracțiuni), participație improprie la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Potrivit Agerpres, Mihai Vatavu, șoferul personal al șefului Ocolului Silvic Hârlău, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.

Pe 17 decembrie 2015, primarul Cernescu a dispus și a determinat un subaltern să întocmească un proces verbal de recepție în care să consemneze faptul că lucrarea ”Extindere rețea alimentare cu apă și branșamente în Pîrcovaci zona Anișoara Smit și Pod Hrisculeni” era finalizată, aspect nereal, în realitate aceasta nefiind edificată în totalitate.

Astfel a fost creată o pagubă Primăriei Hârlău de 2.433,43 lei, ce reprezintă cuantumul lucrărilor nefinalizate, dar achitate de către unitatea administrativ teritorială.

În perioada august — septembrie 2015, Țăpușă a efectuat operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția de viceprimar al orașului Hârlău, în sensul că, în calitate de administrator de fapt al unei societăți comerciale (ce deține un restaurant, o pizzerie și o florărie), s-a implicat în negocierea și încheierea de contracte, a ținut legătura cu consultanți ai firmei, a primit comenzi în numele societății și a efectuat plăți către angajați.

În aceeași perioadă, el a determinat un angajat al Poliției Locale să permită unui autovehicul încărcat cu material lemnos tranzitarea unui drum de acces prevăzut cu barieră, fără ca șoferul să plătească taxa de 250 lei expres prevăzută de o hotărâre a Consiliului Local.

În aceeași calitate, a dispus unui angajat aflat în subordinea sa ca în timpul orelor de program pentru care era pontat să aducă la îndeplinire activități de interes personal ale viceprimarului, cauzându-se prin aceasta o vătămare a intereselor legale ale Primăriei Hârlău.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
O nouă lovitură pentru CFR Cluj înaintea derby-ului cu FCSB! Vedeta a reziliat unilateral contractul și a părăsit echipa. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar joi, 20 august. Cât valorează euro, dolarul și francul elvețian. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața în urma unui grav eveniment rutier în Caraș-Severin
iamsport.ro
BREAKING | E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică! Ilie Bolojan, anunț privind formare unui Guvern
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat