Oprea: Procurorul general are rang de ministru. În anumite condiţii, are anumite misiuni importante

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a precizat sâmbătă, la Brașov, că procurorul general al României a beneficiat de coloană oficială în baza unui protocol încheiat între "două instituții partenere" și a explicat că oficialul menționat "are rang de ministru", iar cei din Ministerul de Interne au făcut respectivul protocol "având în vedere că, în anumite condiții, are anumite misiuni importante".
Iulian Tudor
30 ian. 2016, 14:05
Oprea: Procurorul general are rang de ministru. În anumite condiţii, are anumite misiuni importante

„Este un protocol între cele două instituții partenere, Ministerul de Interne lucrează cu Parchetul General. Procurorul general are rang de ministru și toți din conducerea Ministerului de Interne, toți specialiștii au semnat și au făcut, ca specialiști, acest protocol, având în vedere că, în anumite condiții, are anumite misiuni importante”, a declarat Gabriel Oprea, după o reuniune a UNPR la Brașov.

El a mai spus că este normal ca orice reclamație să fie cercetată de procurori, iar în ce privește acuzațiile care i se aduc a reafirmat că „este nevinovat și o să-și dovedească nevinovăția” și că are „încredere în justiție’.

Întrebat daca va merge la audieri la Comisia Juridică, Oprea a declarat: „Am avocat, voi vedea dacă voi merge sau nu”.

Procurorul general Tiberiu Nițu ar fi beneficiat de aproximativ 700 de deplasări însoțit de coloana oficială, din aprilie 2014 până în octombrie-noiembrie 2015, au declarat marți pentru AGERPRES surse judiciare. Una dintre cele două infracțiuni de abuz în serviciu de care este acuzat Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, are legătură cu încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general ar fi beneficiat în mod nelegal de coloană oficială.

Procurorul general Tiberiu Nițu susține că a beneficiat doar de măsurile de protecție prevăzute de lege și că este de datoria lui să se asigure că în această perioadă activitatea Ministerului Public se va desfășura în condiții normale.

„(…) Vreau să precizez că în cadrul activității desfășurate în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție am beneficiat doar de măsurile de protecție prevăzute de lege, proporțional cu riscurile și responsabilitățile acestei funcții”, declara Tiberiu Nițu, într-un comunicat remis joi AGERPRES.

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul în perioada în care a deținut funcția ministerială. Conform DNA, infracțiunea de abuz în serviciu constă în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere.

Biroul permanent al Senatului a transmis Comisiei juridice spre analiză solicitarea Justiției privind începerea urmăririi penale a senatorului Gabriel Oprea.

Senatorul Gabriel Oprea le-a cerut, miercuri, colegilor parlamentari să voteze cererea de urmărire penală transmisă de DNA, pe motiv că nu ar trebui prelungită perioada necesară stabilirii adevărului. Fostul ministru Gabriel Oprea a transmis în acest sens o scrisoare președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și președintelui Comisiei juridice, Cătălin Boboc.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Răzvan Lucescu a răbufnit în Grecia: „Tatăl meu s-a lovit de oameni lipsiți de caracter! Finalul vieții lui a fost unul complicat”
Capital.ro
Comisioane suplimentare pentru românii cu card. Situațiile în care se taxează mai mult pentru retragerile de numerar
Playtech.ro
Ce trebuie să faci dacă primești o amendă în străinătate. Mulți șoferi români nu cunosc procedura
Adevarul
Cum a fost pregătit Pogromul de la Iași din 1941. Drumul de la ură la unul dintre cele mai mari masacre din istoria României
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Fostul mare atacant de la Dinamo, la un pas de tragedie: ”Am văzut luminița de la capătul tunelului”
MediaFlux
Îl mai recunoști? În anii 2000, era cel mai râvnit bărbat din telenovelele de pe Acasă TV, însă astăzi arată așa. Puțini și-au dat seama cine e
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?