Cel puţin 12 morţi, dintre care trei copii, într-un incendiu la o uzină din Moscova

Cel puțin 12 persoane, dintre care trei copii, au murit într-un incendiu la o uzină din estul Moscovei al cărei acoperiș s-a prăbușit, au anunțat duminică autoritățile ruse, potrivit AFP.
Iulian Tudor
31 ian. 2016, 11:00
Cel puţin 12 morţi, dintre care trei copii, într-un incendiu la o uzină din Moscova

„O zonă de 3.000 de metri pătrați a luat foc într-una dintre clădirile industriale de pe strada Stromînka, la Moscova, provocând prăbușirea acoperișului”, a precizat într-un comunicat secția locală a Comisiei de anchetă.

„Au fost găsite 12 cadavre”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului pentru Situații de Urgență, Oksana Zolotova, potrivit agenției TASS. Ministerul a precizat într-o primă etapă că nu există victime, însă ulterior anchetatorii au anunțat descoperirea unor trupuri neînsuflețite la fața locului. Un precedent bilanț vorbea despre 11 morți.

Victimele ar fi muncitori imigranți angajați ai uzinei și care locuiau chiar în incita în care lucrau, potrivit autorităților.

„Trei copii au murit, dintre care și un bebeluș”, a precizat pe Twitter comisarul rus pentru drepturile copilului, Pavel Astahov. „Primele indicii sugerează că imigranții locuiau în locul unde lucrau, unii dintre ei cu proprii copii”, a mai scris oficialul.

Nu se cunosc deocamdată cauzele incendiului izbucnit sâmbătă seară, care nu a putut fi stins decât după cinci ore, au mai spus anchetatorii.

Comisia de anchetă a anunțat duminică deschiderea unei investigații penale pentru a stabili dacă a fost vorba de un incendiu accidental sau de unul provocat.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Florin Gardoș, prima reacție după decizia justiției de a ridica sechestrul asupra firmei Nordis: „Nu mai vreau în România!”
Capital.ro
Salariile din resurse umane: cât câștigă un recrutor, un analist HR și un manager
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT