Accident cu microbuzul şcolar, doi copii răniţi VIDEO

Accident grav în Cluj. Trei copii au ajuns, luni dimineaţă, la spital după ce microbuzul în care se aflau şi care îi ducea la şcoală s-a izbit de un autobuz.
Filip Stan
01 feb. 2016, 07:24
Accident cu microbuzul şcolar, doi copii răniţi VIDEO

Trei copii au ajuns la spital după ce microbuzul în care se aflau s-a izbit, luni dimineaţă, de un autobuz. Accidentul s-a produs într-o localitate de pe lângă Cluj-Napoca. Elevii nu prezintă leziuni grave, dar sunt în prezenți investigați la UPU Pediatrie din Cluj-Napoca.

„Noi am avut informarea în jurul orei 08,10 că a avut loc o coliziune între un microbuz și un autobuz pe raza localității Suceagu. Din primele informații, conducătorul microbuzului nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, iar într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcției și a ajuns pe contrasens”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan.

Potrivit Agerpres, cei doi șoferi au fost testați, dar s-a constatat că nu se aflau sub influența alcoolului. Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu o mai mare exactitate condițiile în care s-a produs accidentul.

Vezi şi: Accident pe DN1, la intrarea în Bucureşti. O femeie lovită de maşină a primit primul ajutor de la Raed Arafat


DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O mașină a intrat pe trotuar, în Brașov, și a lovit un grup de pietoni. Două persoane au murit
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Regula pe care părinții trebuie să o știe înainte de 7 septembrie. Ce prevede proiectul ajuns în Parlament
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
A numit cele două echipe care vor promova direct în SuperLiga: ”Dacă e vreun antrenor care să reușească, el e!”
MediaFlux
A fost cutremur în România! Seismul, revizuit în scădere la 4,3 pe Richter de la 4,5 resimțit în București și în zona Moldovei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat