Referendumul privind ieşirea Marii Britanii din UE ar putea avea loc în câteva luni

Referendumul privind ieşirea Marii Britanii din UE ar putea fi convocat în câteva luni dacă celelalte state ale UE vor sprijini propunerile înaintate marți de către președintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunțat marți premierul David Cameron, citat de agenția Reuters.
Filip Stan
02 feb. 2016, 15:57
Referendumul privind ieşirea Marii Britanii din UE ar putea avea loc în câteva luni

„S-ar putea să mai avem doar câteva luni până la organizarea referendumului, dacă vom încheia acest acord, dacă el va fi acceptat, atunci vom decide data referendumului”, a spus șeful executivului de la Londra.

Pentru a avansa în negocierile cerute de Marea Britanie privind reformarea Uniunii Europene, în perspectiva referendumului la care britanici vor decide dacă mai vor să rămână în blocul comunitar, Donald Tusk a propus instituirea pentru orice stat membru a dreptului de a suspenda timp de patru ani ajutoarele sociale pentru imigranții comunitari nou-veniți, dar numai în cazul unui aflux migrator semnificativ, precum și să se „respecte drepturile și competențele” țărilor care nu fac parte din zona euro.

Citeşte şi: David Cameron, exasperat de migranţi: Doamne, îndepărtează Europa de mine, îmi face probleme

Cameron a menționat de asemenea că, dacă cele 28 de state ale blocului comunitar vor fi favorabile acestor propuneri, atunci el va cere electoratului britanic să voteze pentru rămânerea în UE.

La rândul său, un purtător de cuvânt al executivului de la Londra a declarat că „acest text, dacă va fi acceptat de toate statele membre, reprezintă în sine o decizie de drept internațional care este obligatorie din punct de vedere juridic și ireversibilă. (…) Propunerile în domeniul imigrației și ajutoarelor sociale ne vor ajuta să avem un control mai bun asupra imigrației din UE”, a indicat responsabilul britanic.

David Cameron și-a formulat în luna noiembrie principalele patru solicitări de a căror realizare a condiționat atunci decizia sa de a cere britanicilor să voteze pentru rămânerea în UE, notează Agerpres.

Pe lângă suprimarea ajutoarelor sociale timp de patru ani pentru imigranții nou-veniți din alte state ale UE, el a cerut renunțarea la principiul adoptării monedei euro de către toate statele blocului comunitar, pe plan economic să se pună accentul în special pe sporirea competitivității UE și să se renunțe la abordarea federalistă de adâncire continuă a integrării europene, premierul Cameron dorind o consolidare a statelor naționale și repatrierea către acestea a unor atribuții transferate instituțiilor europene.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Marius Șumudică, atac nuclear: ”Gâlcă a pierdut vestiarul din momentul numirii! Insuccesul meu de la Rapid, de anul trecut, este performanța erei Dan Șucu!”
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România! O mare cântăreață ne-a părăsit. Era considerată vocea de aur a cântecului muntenesc
Playtech.ro
Greșeala pe care o faci la controlul rutier și te costă bani. Cum o eviți, aşa ajungi de la amendă la avertisment
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Jucase la Dinamo, dar nu a contat: fratele lui Nicolae Ceaușescu l-a transferat cu forța: ”Vrei să mai joci fotbal vreodată?”
MediaFlux
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit. Avem primele imagini de la nunta anului FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi