Liber la arme în campusurile universitare din Florida

Camera Reprezentanților din Florida a aprobat două proiecte legislative privind purtarea armelor în campusuri universitare și la vedere.
Iulian Tudor
04 feb. 2016, 11:03
Liber la arme în campusurile universitare din Florida

Camera Reprezentanților, controlată de republicani, a votat cu un scor de 80-38 în favoarea dreptului celor 1,5 deținători de permise din Florida să-și poarte armele la vedere. Firmele și atracțiile turistice, precum parcurile tematice din Florida, ar putea interzice, totuși, armele.

Un proiect separat, aprobat cu 80-37, va permite portul armelor în campusurile colegiilor, unde în prezent sunt interzise.

Cele două propuneri legislative intervin pe fondul ofensivei președintelui Barack Obama împotriva proliferării armelor de foc în SUA, subiect pe care l-a plasat în fruntea priorităților sale pentru 2016.

Deși republicanii controlează ambele camere ale legislativului din Florida, cele două măsuri ar putea întâmpina greutăți în Senat, unde membri marcanți s-au opus până acum promovării lor.

Florida este unul dintre cele doar cinci state care nu permit purtarea armelor la vedere, a subliniat republicanul Matt Gaetz, principalul promotor al legii.

Democrații s-au opus proiectului, în special legislatorii de culoare denunțându-l drept o amenințare pentru comunitățile urbane. Împotriva proiectului s-au pronunțat și mulți șerifi din Florida, îngrijorați că acesta va crea confuzie și îi va alarma pe turiști, dar și poliția care acționează în universități și președinți de campusuri. „Cărțile și armele nu pot conviețui”, a declarat democrata Barbara Watson, membră a Camerei Reprezentanților.

În afară de Florida, celelalte state unde nu este permisă purtarea armelor la vedere sunt California, New York, Illinois și Carolina de Sud, conform NRA.

Texasul a aprobat anul trecut o lege similară proiectului votat miercuri în Florida.

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Cabral, prima reacție după ce a fost surprins cu noua iubită! Și-a refăcut viața după divorțul de Andreea Ibacka
Fanatik.ro
Clubul care i-a dat pe Pancu, „Prințul” Cristea și alte nume mari din fotbalul românesc a fost aruncat la coșul de gunoi al istoriei! Decizie fără precedent
Capital.ro
Piața imobiliară din UE a crescut în 2025. Unde se află România în acest tablou
Playtech.ro
Ce înseamnă că Bucureștiul este 75% „impermeabil”. De ce orașul se inundă rapid când plouă puternic
Adevarul
„Am măsurat 20°C în Groenlanda”. Avertismentul unui celebru cercetător care explică de ce România riscă să rămână fără apă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
SCHIMBARE de ultim moment pentru românii care merg la medicul de familie‼️
iamsport.ro
Trei fotbaliști au ajuns pe ”lista neagră” a lui Dinamo! Clubul negociază rezilierea contractelor
MediaFlux
Scandal la Cupa Mondială! Cartonașul roșu primit de americanul Folarin Balogun a fost anulat la intervenția Casei Albe
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?