Adrian Curaj s-a răzgândit în legătură cu plecarea sa din Academia de Ştiinţe: Voi analiza, voi decide şi voi anunţa

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a precizat joi că va analiza o eventuală plecare a sa din Academia de Științe ale Securității Naționale (ASSN), după ce anterior a anunțat că a cerut să nu mai fie plătit de această instituție.
Iulian Tudor
04 feb. 2016, 20:39
Adrian Curaj s-a răzgândit în legătură cu plecarea sa din Academia de Ştiinţe: Voi analiza, voi decide şi voi anunţa

Afirmația a fost făcută la o dezbatere organizată de Grupul de Dialog Social.

„În incompatibilitate nu sunt, pentru că am întrebat, asta este foarte important de precizat. Doi: ce am primit (indemnizație — n.r.) până am luat decizia să nu mai primesc, am donat unei instituții care face educație. Și am solicitat să nu mai primesc această indemnizație. Cu siguranță, voi analiza, voi lua decizia și voi anunța ce voi face în legătură cu menținerea sau plecarea de acolo”, a declarat Curaj, întrebat dacă nu ar fi rezonabil să demisioneze din calitatea de membru al acestei academii.

El a apreciat că școala, investițiile în știință și invocare sunt subiecte de siguranță națională.

„Țin foarte mult la lucrurile acestea. Uitați-vă la ce se întâmplă în toată lumea atunci când discutăm de conceptul global de securitate! (…) Am considerat că este extrem de util ca vocea mea, care este o voce destul de puternică și și-a căpătat poziția și forma, să răspundă acestei invitații (de a intra în academie — n.r.), pentru că în această situație pot să transmit mesajul puternic al necesității de a investi în știință, inovare, învățământ superior. Ăsta a fost jobul meu și-l voi face întotdeauna foarte responsabil”, a replicat ministrul Educației la o întrebare despre o eventuală demisie a sa din ASSN.

Ministrul Educaţiei a cerut să nu mai fie plătit de Academia de Ştiinţe ale Securităţii a lui Gabriel Oprea

Gabriel Liiceanu i-a atras atenția că răspunsul dat nu este convingător.

„Eu v-am dat un răspuns. Atunci când am intrat în această instituție, care e instituție publică românească, nu e nimic ascuns, a fost creată și a fost vizibilă din primul moment”, a replicat Curaj.

Despre faptul că a fost remunerat, el a spus: „A fost indemnizație și începând din luna august, iulie… Nu eu am inventat instituția, am fost invitat să mă asociez”.

Întrebat dacă ia în calcul ca academia respectivă să nu mai fie finanțată de la buget, ministrul Educației a spus: „Deja am dat aviz negativ pentru finanțarea ei”.

Curaj preciza pe 21 ianuarie că a devenit membru al ASSN în 2015, în perioada în care președinte al acestei instituții era actualul ambasador al României în SUA, George Maior. El a arătat că informația se regăsește în declarația sa de interese.

Ministrul Educației a participat joi, alături de ministrul Justiției, Raluca Prună, și al Culturii, Vlad Alexandrescu, la o dezbatere la GDS având ca teme „Cărțile ‘științifice’ în regimul penitenciar” și „Maladia plagiatului și anticorpii sistemului universitar”, la care au fost prezenți profesori universitari, academicieni, membri ai GDS.

DailyBusiness
Coaliția, blocată pe pensiile speciale și reforma administrației. Bolojan și Grindeanu discută separat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
De ce a ales Novak Djokovic să-și părăsească țara și să se mute în Grecia. Motivul neașteptat: „Sunt minunate”
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Anunț despre alegerile pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie
Playtech.ro
Ce amendă riști dacă parchezi pe spațiul verde. Noile sancțiuni din Codul Rutier 2025
Adevarul
Haos la sucursalele Intesa Sanpaolo Bank: Clienții nu-și pot încasa salariile, iar antreprenorii nu pot face plăți
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Atac și acuzații grave la adresa lui Mitică Dragomir: ”Se laudă cu o pensie luată prin fraudă! A furat și a ajuns un prosper afacerist cu averea făcută din fotbal”
MediaFlux
Un milion de clienți pentru Hidroelectrica. Anunț important privind facturile și contractele la energie
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai