Alexandru Rafila, referitor la infecţiile nosocomiale: În următoarele 2 luni, 70 de spitale vor fi evaluate

Ministerul Sănătății a organizat un grup de lucru format din specialiști epidemiologi, microbiologi, de boli infecțioase și de sănătate publică, ce au elaborat un document programatic privind principalele direcții de acțiune care trebuie avute în vedere în perioada următoare în cele mai importante spitale din țară unde pot apărea mai frecvent infecții nosocomiale și unde se înregistrează cel mai mare consum de antibiotice.
Filip Stan
08 feb. 2016, 16:09
Alexandru Rafila, referitor la infecţiile nosocomiale: În următoarele 2 luni, 70 de spitale vor fi evaluate

„În următoarele 2 luni vom începe în 70 de spitale de urgență, institute, spitale mari mai multe evaluări pe baza unor chestionare care vor fi analizate de către specialiștii Institutului Național de Sănătate Publică pentru a se identifica un calendar de măsuri privind resursele umane, dezvoltarea de ghiduri și metodologii de diagnostic și supraveghere a infecțiile nosocomiale și rezistenței la antibiotice, modificări în structura organizatorică și de personal a unităților sanitare și completarea echipamentelor și dotărilor necesare activității în aceste domenii. Vrem să dezvoltăm programul de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale existent, care este în acest moment un program restrâns”, a declarat consilierul onorific al ministrului Sănătății Alexandru Rafila, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.

Obiectivele și principalele direcții de acțiune ale planului MS sunt: creșterea capacității de diagnostic, prevenire și control în cazul infecțiilor nosocomiale, îmbunătățirea raportării infecțiilor nosocomiale, îmbunătățirea activității de supraveghere și limitarea rezistenței bacteriene la antimicrobiene în mediul spitalicesc.

Alte direcții de acțiune se referă și la îmbunătățirea performanțelor laboratoarelor de microbiologie și a capacității de orientare clinică, eficientizarea activităților de prevenire și control în cazul infecțiilor nosocomiale și extinderea sferei de acoperire a acestora, îmbunătățirea modalităților de utilizare a antibioticelor în spitale — prescrierea după protocoale, aviz specializat pentru antibioticele de rezervă, monitorizarea și interpretarea rezistenței bacteriilor cu risc major după standarde unitare.

De asemenea, planul are în vedere și creșterea nivelului de cunoaștere în cazul personalului medical privind infecțiile nosocomiale și rezistența bacteriană cu modificarea percepției punitive a diagnosticării și declarării acestora.

„Percepția punitivă asupra infecțiilor nosocomiale trebuie să dispară, această percepție punitivă de foarte multe ori a împiedicat raportarea reală și cunoașterea fenomenului din partea managerilor care aveau ca indicator de performanță prezența acestor infecții în spitalele pe care le coordonau și acest lucru putem să îl rezolvăm din punct de vedere administrativ. Nu există spitale de pe această planetă unde să nu existe astfel de infecții. Important este să le depistăm și să încercăm să evităm cazurile grave de infecție și cazurile de infecție produse de germeni multirezistenți”, a mai spus Rafila.

El și-a manifestat speranța ca începând din 2017 să fie implementat un set de 13 — 14 acțiuni specifice fiecărui spital cu indicatori foarte clar măsurabili, care să răspundă tuturor întrebărilor și preocupărilor atât pentru personalul medical, cât și pentru publicul larg.

„Nivelul de raportare în România a infecțiilor nosocomiale este undeva în jur de 0,25% de persoane internate în spital. Practic asta înseamnă că din 400 de persoane internate una are infecție nosocomială, acesta este nivelul de raportare din România. În Europa avem între 5 și 7,5% cel puțin infecții nosocomiale. Probabil că în termen de 30 de zile chestionarele vor ajunge în spitale”, a mai spus acesta.

La rândul său, medicul infecționist la Institutul Matei Balș, Gabriel Popescu, a afirmat că vor fi realizate ghiduri și protocoale de combatere a infecțiilor nosocomiale și de utilizare a antibioticelor în spital, care vor sta la baza activității de zi cu zi a compartimentelor.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Premierul Ilie Bolojan a fost demis! Moțiunea a trecut
Fanatik.ro
Cum arăta în urmă cu 16 ani soția lui Cristi Chivu. Adelina a luat o pauză lungă de la televiziune
Capital.ro
Se va suspenda permisul de conducere în 90 de zile. Sistemul nou de sancționare pregătit în România. Obligație la plată pentru șoferi
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu pensiile și alocațiile copiilor în criza politică actuală. Veniturile românilor vulnerabili, afectate de moțiunea de cenzură
Adevarul
Fico s-a răzgândit: nu va participa la parada de Ziua Victoriei din Moscova. „Am programată o întâlnire scurtă cu Putin. Atât”
wowbiz.ro
Oana Lis este în doliu! Vedeta trece prin momente extrem de dificile: „S-a dus mamaie…Of”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Un jucător de la Rapid se dă lovit pentru că Șucu încă nu i-a plătit prima de instalare! Situație neverosimilă: ”Oficial e accidentat”
MediaFlux
Guvernul Bolojan a fost demis oficial! UPDATE: Anunțul lui Sorin Grindeanu și al lui Cătălin Predoiu. Moțiunea de cenzură PSD – AUR a fost votată de 281 de parlamentari VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR