Vosganian, despre proiectul privind prevenţia în sănătate: Le solicit iniţiatorilor să îşi retragă sprijinul

Senatorul ALDE Varujan Vosganian le cere inițiatorilor proiectului de lege privind prevenția în sănătate să își retragă sprijinul pentru acesta, fiind, în opinia sa, o propunere legislativă "în esența ei deloc onorabilă".
Filip Stan
09 feb. 2016, 19:45
Vosganian, despre proiectul privind prevenţia în sănătate: Le solicit iniţiatorilor să îşi retragă sprijinul

„Eu le solicit inițiatorilor să își retragă sprijinul pentru el. Este, dacă se poate spune așa, cea mai onorabilă ieșire pe care o pot avea inițiatorii unei propuneri legislative în esența ei deloc onorabile„, a declarat Varujan Vosganian marți, într-o conferință de presă.

În opinia sa, ideea înființării unei Agenții de Prevenție în Sănătate arată că în fapt această inițiativă are alte obiective decât de a îmbunătăți starea de sănătate a populației.

„În acest caz avem o seamă de proiecte privind prevenția, dar ele nasc o instituție nouă, o agenție. Opinia noastră este că nu este nevoie de așa ceva și că această idee a proiectelor ce nasc instituții de fapt nu vrea altceva decât să ofere rente sau sinecuri și să înăsprească și mai mult hățișul birocratic pe care îl avem„, a spus Vosganian.

El a menționat că în România sistemul de contribuții pentru asigurări de sănătate este îndreptat către dimensiunea curativă.

„Contribuția asigurărilor de sănătate finanțează dimensiunea curativă (…) ideea că 10% din banii care sunt în bugetul asigurărilor de sănătate vor merge către această agenție este în fapt o deturnare a sensului inițial al conceptului de asigurări de sănătate. Poate că într-o țară în care asigurările de sănătate sunt finanțate din belșug și rămâne un excedent cronic acolo poate să luăm acești bani care nu mai sunt necesari unui sistem performant și să îi îndreptăm către prevenție, dar într-o țară în care după primele zile nu mai sunt bani și în care sistemul este cronic deficitar să mergi pe ideea că mai iei încă 10% din sistem ca să finanțezi o agenție este mai degrabă o deturnare decât o ameliorare în sistemul de sănătate„, consideră senatorul.

În opinia sa, nu există infrastructura necesară pentru un astfel de sistem de prevenție.

„Sentimentul meu este că se merge mult prea departe. Împreună cu colegii mei de la ALDE Iași medici am făcut o simulare ce s-ar întâmpla dacă persoanele care vor să facă prevenția cancerului la sân de mâine ar urma un astfel de tratament de prevenție cu controale o dată pe an în medie și am ajuns la concluzia că sistemul nu dispune nici măcar de 10% infrastructura necesară pentru un astfel de sistem de prevenție„, a adăugat Vosganian.

Citeşte şi Eugen Nicolăescu: Prevenţia costă mai puţin decât tratarea bolilor

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte