Denunţ şoc! Victor Ponta: Am fost informat despre o tentativă clară de corupţie din partea lui Lucian Isar UPDATE

Victor Ponta a scris pe Facebook că, pe vremea când era premier, a primit o informare de la serviciile speciale privind o "tentativă clară de corupţie" din partea ministrului delegat Lucian Isar. Victor Ponta mai susţine că l-a schimbat din funcţie pe Lucian Isar după o consultare cu Crin Antonescu, preşedinte interimar al României la vremea respectivă, însă acesta confirmă doar pe jumătate varianta fostului premier.
Filip Stan
10 feb. 2016, 08:59
Denunţ şoc! Victor Ponta: Am fost informat despre o tentativă clară de corupţie din partea lui Lucian Isar UPDATE

UPDATE 12.27 Crin Antonescu a reacţionat la afirmaţiile lui Victor Ponta. El confirmă pe jumătate spusele fostului premier şi precizează că el nu a văzut niciun document, ci doar a discutat cu Victor Ponta despre subiect.

„Îmi amintesc foarte bine că domnul Ponta nu a avut (…) o bună colaborare cu domnia sa, nu l-a agreat. Nu știu care sunt motivele. A insistat pentru schimbare. Este adevărat că, la un moment dat, a formulat asemenea acuzații, mi-a spus mie că asta consideră domnia sa că s-a întâmplat. Nu mi-a dat niciun indiciu, nu mi-a spus, cu atât mai puțin nu mi-a arătat că este vorba de vreo informare din partea unei instituții a statului. Pur și simplu, acuzații”, a explicat senatorul PNL, citat de Agerpres.

Crin Antonescu era preşedinte interimar al României în perioada în care Lucian Isar a părăsit postul de ministru în guvernul Ponta (6 august 2012). Crin Antonescu susţine însă că i-a spus lui Victor Ponta că fără dovezi temeinice acuzațiile nu pot fi luate în serios.

„Eu nu am dat crezare acestor acuzații. I-am și spus atunci că, în general, astfel de acuzații în lipsa unor dovezi temeinice nu pot fi luate în serios, dar, una peste alta, pentru că era clar că nu pot colabora (…) am procedat la înlocuirea domnului Isar din motive politice care țineau de menținerea alianței și de bunul mers al Guvernului, pentru că trebuia să existe o relație normală cel puțin între prim-ministru și membrii Cabinetului, indiferent că ei proveneau de la PNL. Asta este ce știu eu. Restul, evident, domnul Ponta dacă are sau a avut elemente concrete poate spune. Eu nu am crezut atunci, cum nu cred nici acum și nu cred până la proba contrarie în legătură cu nimeni”, a spus liderul PNL.


Victor Ponta a precizat, pe Facebook, că după ce a primit o informare de la serviciile de informaţii privind o posibilă tentativă de corupţie a lui Lucian Isar, l-a schimbat din funcţie:

„Nu cunosc in mod evident motivele chemarii de azi la DNA / pot insa sa spun ca in aproape 4 ani de Prim Ministru a fost o singura ocazie in care am primit direct informare de la institutiile specializate ale statului despre o tentativa clara de coruptie din partea unui ministru – Lucian Isar (care a cerut avantaje personale de la un mare investitor american in schimbul sprijinului pentru implementarea unui proiect important in Romania)!

Atunci i-am spus imediat si lui Crin Antonescu de situatie si a inteles – in cateva ore l-am inlocuit pe Isar cu Mihai Voicu / probabil ca cei care m-au informat pe mine au sesizat si DNA .

Din pacate exista si astfel de oameni”.

La ieşirea de la DNA, unde a depus o plângere, Lucian Isar nu a comentat afirmaţia lui Victor Ponta: răspuns: „Lăsaţi-l pe domnul Ponta să dezvolte”, s-a rezumat să declare Lucian Isar.

Lucian Isar, fost ministru delegat pentru relația cu mediul de afaceri în Guvernul Ponta, s-a prezentat miercuri dimineață, la audieri, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, potrivit România TV. Soţul copreşedintei PNL, Alina Gorghiu, nu a dorit să facă nicio declaraţie.

Citeşte şi: Soţul Alinei Gorghiu, Lucian Isar, AUDIAT la DNA, în calitate de MARTOR. UPDATE

Lucian Isar a demisionat din funcţia de ministru delegat pentru Mediul de Afaceri pe 6 august 2012, iar portofoliul său a fost preluat de Mihai Voicu, vicepreşedinte al PNL.

Mihai Voicu şi-a anunţat atunci colegi de partid că „demisia lui Isar a intervenit în ultima clipă”.

„Demisia domnului Isar este din motive personale, strict personale”, a declarat la vremea respectivă Mihai Voicu.

Numirea lui Lucia Isar în Guvernul Ponta a avut loc pe vremea când funcţiona USL. Când Lucian Isar a părăsit guvernul, pe 6 august 2012, Crin Antonescu era preşedinte interimar al României, pentru că Traian Băsescu fusese suspendat de Parlament.

Isar fusese numit ministru delegat pentru Mediul de Afaceri pe 7 mai 2012, la propunerea premierului Victor Ponta. Astfel, el a rezistat doar trei luni în funcţie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Fiul angajatului de la Dinamo mort în accident face lumină după plecarea de la club: „Asta am simțit”. Update Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 4 noiembrie. Cât costă euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile valori
Playtech.ro
Cum afli dacă reducerea de Black Friday este reală. Verificarea simplă pe care o poți face înainte de comandă
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Primele declarații ale președintelui Donald Trump, după ce democrații au preluat controlul Congresului.
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT