Licitaţia pentru expertiza lotului 3 din Autostrada Orăştie – Sibiu, demarată până la finele lunii februarie

Licitația pentru expertiza întregului lot 3 din Autostrada Orăștie - Sibiu și cea de refacere a zonei afectate vor fi demarate până la finele lunii februarie, a anunțat, joi, directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Cătălin Homor, care s-a aflat în aceste zile pe șantierele din Transilvania.
Filip Stan
11 feb. 2016, 18:07
Licitaţia pentru expertiza lotului 3 din Autostrada Orăştie - Sibiu, demarată până la finele lunii februarie

„Având în vedere calendarul de acțiuni al CNADNR pe care l-am stabilit odată cu preluarea mandatului cu privire la execuția lucrărilor pe autostrăzile din România, pentru respectarea acestuia, am fost și am văzut șantierele din zona Transilvaniei. Până la finele lunii februarie, așa după cum am mai spus, trebuie demarată în paralel licitația pentru expertiza întregului lot 3 din Autostrada Orăștie — Sibiu cât și lansarea licitației pentru refacerea zonei afectate”, a precizat Homor într-un comunicat remis Agerpres.

Totodată, șeful CNADNR a convocat o echipă de specialiști pentru inventarierea degradărilor, iar expertiza ce va fi demarată „va fi o radiografie în urma căreia vor fi trase concluzii legate de calitatea lucrărilor executate”.

În ceea ce privește șantierul autostrăzii Gilău — Nădășelu, Homor a precizat că finalizarea tronsonului de autostradă întârzie din cauza defrișării unei suprafețe de pădure. „Acest tronson este realizat în proporție de peste 50% la nivel de corp de autostradă, iar pasajele sunt în diferite faze de execuție. O problemă care întârzie finalizarea tronsonului de autostradă este defrișarea unei suprafețe de pădure”, a adăugat directorul general al companiei.

Potrivit sursei citate, loturile 3 și 4 din Autostrada Sebeș — Turda, cu o lungime de 12 km, respectiv 18 km, sunt realizate fiecare în procente de peste 40%.

Citeşte şi CNADNR: Colectiv de lucru pentru urgentarea finalizării studiului de fezabilitate pentru Autostrada Sibiu – Piteşti

„După ce la nivelul instituțiilor implicate s-a intensificat activitatea în vederea armonizării legislației și obținerii avizelor necesare derulării proiectelor de infrastructură, chiar ieri (miercuri n.r.) au fost adoptate două Hotărâri de Guvern. O Hotărâre pentru declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată aflate pe o secțiune a traseului Autostrăzii Brașov — Tg. Mureș — Cluj — Oradea, respectiv secțiunea 2A Ogra — Câmpia Turzii, precum și fondurile necesare pentru plata despăgubirilor. Printr-o altă Hotărâre, Guvernul a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere pentru 366 de imobile proprietate privată de pe Secțiunea 3A, subsecțiunea 3A1 și 3A2, pe teritoriul localităților Gilău și Gârbău, din județul Cluj, de pe coridorul proiectului Autostrăzii Brașov — Tg. Mureș — Cluj — Oradea”, a menționat șeful CNADNR.

Directorul Companiei a cerut tuturor celor cu responsabilități din CNADNR să urmărească „derularea proiectelor și evoluția lucrărilor din șantier și mai puțin din birou, pentru că vreau să recuperăm aceste proiecte, să le aducem la zi și să răspundem așteptărilor cu privire la infrastructura rutieră”.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) are prevăzute pentru 2016 cheltuieli pentru investiții de 2,25 miliarde de lei și un profit contabil de circa 71,9 milioane de lei, potrivit proiectului privind bugetul de venituri și cheltuieli publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor.

Citeşte şi Lucrări CENTURA CAPITALEI. Şeful CNADNR: „Sunt probleme mari cu exproprierile”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Daniela Pană de la Insula Iubirii, dezvăluiri despre experiența din Thailanda! Ce a povestit ispita despre Remi Dobre
Fanatik.ro
Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB și l-a umilit public: „Ești un vagabond!” Pus să conducă un Matiz, i-a luat 100.000 de euro lui Becali și acum îl invită „să ia cina în oraș”
Capital.ro
Planurile pentru vacanța de iarnă pot începe. Când se deschid târgurile de Crăciun din Europa în 2026
Playtech.ro
Testul de 10 lei pe care îl poți face înainte să pornești căldura. Afli imediat pe unde intră frigul în casă
Adevarul
Până la ce oră se spune „bună dimineața” și când începem să spunem „bună seara”. Ce recomandă ghidurile de politețe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Îl acuză pe Gigi Becali că a împrăștiat fake news în spațiul public: ”Doamna Buzoianu nu a făcut așa ceva!”
MediaFlux
Dezvăluiri din celula lui Călin Georgescu! Anunțul soției sale, Cristela
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte