Petiţie online şi mobilizare pe Facebook în cazul Alessiei, fetiţa dată de instanţă tatălui din Mexic

Mobilizare în mediul online în cazul Alessiei, fetiţa în vârstă de doi ani, pe care Tribunalul Bucureşti a decis să o încredinţeze tatălui, cetăţean mexican. “Este o decizie profund greşită”, transmite avocatul familiei Cristescu.
Alina Costache
13 feb. 2016, 13:15
Petiţie online şi mobilizare pe Facebook în cazul Alessiei, fetiţa dată de instanţă tatălui din Mexic

Irina Cristescu, mama Alessiei, este decisă să facă toate demersurile legale în instanţă pentru ca fiica ei să rămână în România, anunţă apărătorul familiei într-un comunicat de presă.

Tribunalul Bucureşti a decis, ca Alessia să fie încredinţată tatălui, cetăţean mexican, al cărui comportament violent a fost stabilit de experţi.

„Timp de 40 de ani de profesie nu am comentat public niciodată cauzele în care am fost angajat ca avocat. Nu o voi face nici acum, criticile pe care le vom formula împotriva hotărârii judecătoreşti care a decis inapoierea, către tată, a minorei Alessia Miroslava, urmând a fi înaintate instanţei de control judiciar în cuprinsul motivelor de recurs. Respectul pe care îl port adevărului şi actului de justiţie mă determină a spune că niciodată, în întreaga mea carieră, nu am întâlnit o soluţie atât de profund greşită şi aflată într-o flagrantă discrepanţă cu probatoriul administrat în cauza”, a declarat Călin Andrei Zamfirescu, avocatul familiei Cristescu. 

Şi în mediul online, oamenii s-au mobilizat şi au făcut o petiţie, “Save Alessia”, semnată, în numai câteva zile, de 1.500 de persoane. Totodată, pe Facebook, este pagina Save Alessia, unde există sute de comentarii de susţinere.

Situaţia s-a complicat la scurt timp după naşterea, la New York, în ianuarie 2014, a Alessiei. Hector Bitar de la Pena, tatăl fetiţei, face parte dintr-o familie influentă din Mexic, iar probele de la dosar arată că acesta a avut, în repetate rânduri, un comportament violent atât faţă de Alessia, cât şi faţă de mama ei.

Totodată, “ dovada că viaţa ei şi a copilului erau ameninţate a fost, pe lângă comportamentul agresiv al tatălui, o convorbire pe whatsapp între Bitar, sora sa Ana Perla Bitar si Juan Manuel Turcot Rodriguez, infractor recidivist, cercetat pentru asasinarea unui avocat. Cei trei plănuiau răpirea Alessiei şi deportarea sau înlăturarea prin alte metode a Irinei”, se arată în comunicatul de presă.

Irina Cristescu a reuşit să revină, împreună cu Alessia în România şi a obţinut, din partea Tribunalului Bucureşti, admiterea unei ordonanţe presedinţiale prin care a solicitat stabilirea locuinţei minorei la domiciliul mamei şi exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către mamă.

După un an şi 10 luni, aceeaşi instanţă, Tribunalul Bucureşti, a decis ca minorul să fie încredinţat tatălui. O decizie care va fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT