Camera Deputaților va fi administratorul Palatului Parlamentului

Camera Deputaților va fi administratorul Palatului Parlamentului, "în calitate de cel mai vechi locatar al acestei instituții", dar numai după ce legea privind efectuarea recepției clădirii va fi publicată în Monitorul Oficial, a declarat joi secretarul acestui for legislativ, Niculae Mircovici.
Iulian Tudor
18 feb. 2016, 13:25
Camera Deputaților va fi administratorul Palatului Parlamentului

„Trebuie să existe o structură care să administreze și atunci s-a stabilit, dat fiind faptul că cel mai vechi locatar al acestei instituții este Camera Deputaților (Senatul a venit ulterior), că cineva trebuie să se ocupe de aspecte legale de finalizarea lucrărilor, de intabulare, de absolut toate celelalte elemente, reparații. În primul rând trebuie să avem legea. În momentul în care legea este publicată în Monitorul Oficial, atunci încep să se facă aceste demersuri. Unele dintre ele sunt legate de procesul cu reprezentanții Ancăi Petrescu vizavi de dreptul de proprietate asupra imaginii”, a precizat Mircovici, la Palatul Parlamentului.

Cât privește intabularea clădirii, el a spus că pentru aceasta trebuie stabilit cu claritate cine are dreptul să facă acest lucru.

„Pentru a se putea intabula Casa Poporului trebuie rezolvată problema aceasta — cine are dreptul să facă acest lucru, pentru că statul este o noțiune generală, pe când noi avem aici o instituție, Camera Deputaților, cea care va fi administratorul acestui bun, proprietate a statului român, și care va începe să facă toate demersurile legate de intabulare și toate celelalte demersuri — de finalizare a lucrărilor de construcții, de reparații, bugetul care este necesar unei astfel de structuri”, a menționat Mircovici.

Potrivit acestuia, până acum, administratorul de facto al Palatului Parlamentului era Camera Deputaților, „pentru că aici se stabileau și prin ea se negociau spațiile”.

„De jure nu prea exista un astfel de administrator și acum, prin această lege, s-a stabilit un administrator al Casei Poporului. Acesta va fi Camera Deputaților, care va avea toată responsabilitatea unui administrator, ceilalți fiind oameni care au folosința anumitor spații, dar toate elementele de dispoziție sub aspect legal vor fi soluționate de către Camera Deputaților”, a explicat Mircovici.

Deputații au adoptat miercuri un proiect legislativ care vizează efectuarea recepției Palatului Parlamentului.

„În momentul în care vom reuși să facem recepția la Casa Poporului, în momentul în care imobilul va fi intabulat, PIB-ul României va crește cu 1,21%. Valoarea acestei investiții este de 5,2 miliarde de lei, iar valoarea terenului este de 4 miliarde de lei. Deci discutăm de 9,2 miliarde lei. În plus, în momentul în care facem recepția la acest imobil, putem veni cu proiecte sau programe de colaborare sau de modernizare a acestui imobil”, a precizat deputatul PSD Florin Iordache, miercuri.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Andrei Vochin avertizează: „Fotbalul românesc pierde copii acasă. Viitorul naționalei trebuie căutat și cultivat și în Diaspora!”
Capital.ro
Exclusiv. Greșelile care îi pot lăsa pe români cu datorii după cumpărăturile de sărbători. Raul Durma, General Manager PayPo România, explică ce trebuie evitat
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România