SUA extind restricţiile din programul Visa Waiver

Statele Unite ale Americii au anunțat introducerea de noi restricții de călătorie pentru cetățenii țărilor incluse în programul Visa Waiver, de exceptare de vize, în contextul temerilor în creștere legate de terorism, transmite Xinhua.
Filip Stan
19 feb. 2016, 09:54
SUA extind restricţiile din programul Visa Waiver

Potrivit unui comunicat emis joi de Departamentul pentru Securitate Internă, din rațiune de securitate, persoanele care au călătorit recent în Libia, Somalia ori Yemen nu vor fi eligibile pentru scutirea de viză.

‘Adăugarea acestor trei țări demonstrează atenția continuă acordată de Departament amenințării reprezentate de luptătorii străini’, se precizează în comunicat. Cetățenii vizați de noile restricții vor putea totuși să depună cerere de viză prin procedura obișnuită de imigrație.

Începând de luna trecută, Departamentul pentru Securitate Internă solicită ca rezidenții țărilor din programul Visa Waiver să obțină viză pentru deplasarea în SUA dacă au călătorit ori au fost prezenți în Iran, Irak, Sudan ori Siria după data de 1 martie 2011, aminteşte Agerpres.

În prezent, programul facilitează intrarea fără viză în SUA a 20 milioane de vizitatori anual, din 38 de țări partenere.

Programul Visa Waiver a fost revizuit după atentatele din 13 noiembrie 2015 de la Paris, administrația și Congresul SUA temându-se că, în versiunea anterioară, aceasta ar constitui un risc pentru securitatea internă.

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Imagini halucinante! O mamă și-a abuzat fiica în plină stradă, în Constanța: ”Sunați la Protecția Copilului”
Fanatik.ro
Unicul cuvânt cu care a descris iubita lui Erling Haaland prestația senzațională a atacantului, care a marcat două goluri și a eliminat Brazilia din Cupa Mondială
Capital.ro
România pierde zeci de mii de locuri de muncă. Cristian Socol: Țara traversează o criză economică și socială profundă
Playtech.ro
Ce înseamnă că Bucureștiul este 75% „impermeabil”. De ce orașul se inundă rapid când plouă puternic
Adevarul
„Am măsurat 20°C în Groenlanda”. Avertismentul unui celebru cercetător care explică de ce România riscă să rămână fără apă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
SCHIMBARE de ultim moment pentru românii care merg la medicul de familie‼️
iamsport.ro
Trei fotbaliști au ajuns pe ”lista neagră” a lui Dinamo! Clubul negociază rezilierea contractelor
MediaFlux
Scandal la Cupa Mondială! Cartonașul roșu primit de americanul Folarin Balogun a fost anulat la intervenția Casei Albe
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?