Mădălin Voicu, la ICCJ. Deputatul contestă controlul judiciar şi cauţiunea de 500.000 de lei UPDATE

Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, marți, o plângere a deputatului Mădălin Voicu, prin care acesta contestă măsura controlului judiciar și cauțiunea de 500.000 de lei instituite de DNA în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influență, fals în declarații și spălare de bani.
Iulian Tudor
23 feb. 2016, 06:47
Mădălin Voicu, la ICCJ. Deputatul contestă controlul judiciar şi cauţiunea de 500.000 de lei UPDATE

Deputatul Mădălin Voicu a ajuns, marţi, în jurul orei 9.00, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. După aproximativ două ore şi jumătate, acesta a ieşit de la audieri. Nici la sosire, nici la ieşire, Mădălin Voicu nu a vrut să stea de vorbă cu jurnaliştii.

Pe 18 februarie, procurorii DNA au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune față de deputatul Mădălin Voicu, după ce Camera Deputaților a respins cererea de reținere și arestare preventivă a acestuia.

Tot atunci, Mădălin Voicu a fost anunțat că are la dispoziție 10 zile pentru a depune o cauțiune de 500.000 lei.

Potrivit DNA, măsura controlului judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile a fost dispusă în cazul lui Mădălin Voicu „în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală și prevenirii săvârșirii altor infracțiuni”.

Pe durata controlului judiciar, Mădălin Voicu trebuie să respecte mai multe obligații: să se prezinte la DNA și la Secția 6 Poliție București ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată procurorii și organele de poliție desemnate cu supravegherea cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la organele de poliție desemnate cu supravegherea conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat, să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului și să nu se apropie de ceilalți inculpați sau participanți la comiterea infracțiunii și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
“Un nesimțit!” Dumitru Dragomir a turbat în direct de furie după Polonia – România 6-0
Capital.ro
Exclusiv. Ce bani pot cere parohiile de la credincioși. Clarificare oficială privind taxele și contribuțiile
Playtech.ro
De la ce vine prescurtarea USB. O folosim aproape zilnic, dar puțini știu ce înseamnă cele trei litere
Adevarul
Cine este copilotul avionului Flydubai care l-a atacat pe pilot cu un topor în timpul zborului. „A încercat să comită un atac terorist”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Cele trei zodii care au noroc la bani toată luna octombrie. Horoscopul financiar le aduce o mulțime de reușite!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte