PROIECT DE LEGE: Pensii de serviciu pentru profesorii din învăţământul preuniversitar

Mai mulţi parlamentari au depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege pentru acordarea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământul preuniversitar. Astfel, aceştia propun ca profesorii să primească pensii de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate.
Iulian Tudor
23 feb. 2016, 10:58
PROIECT DE LEGE: Pensii de serviciu pentru profesorii din învăţământul preuniversitar

În expunerea de motive a proiectului legislativ, parlamentarii invocă uzura fizică şi psihică a profesorilor „generată de exercitarea muncii de formare a tinerilor e cel puţin egală cu aceea a magistratului. Complexitatea meseriei de dascăl cere un efort susţinut şi permanent de pregătire şi perfecţionare pe toată durata activă. Dascălul este nevoit să facă faţă stresului accentuat al meseriei în aşa fel încât să nu se resimtă efecte negative in interacţiunea cu elevii”.

Legea pensiilor speciale pentru parlamentari a intrat în vigoare

„Prin prezentul proiect de lege se are în vedere reglementarea acordării unei pensii de serviciu în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate, înainte de data pensionării, pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, cu o vechime efectivă de cel puţin 25 de ani în învăţământ”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Iniţiatorii propunerii legislative sunt 15 deputaţi şi senatori, dintre care deputaţi neafiliaţi: Petrescu Petre, Popescu Florin Aurelian, deputaţi PSD: Chiriţă Dumitru, Mihăilescu Ion-Bogdan, Tudorache Daniel, senatori PSD: Bodog Florian Dorel, Bumbu Octavian-Liviu, Cordoş Alexandru, Croitoru Cătălin, Donţu Ovidiu Liviu, Filip Petru, Popa Florian, Savu Daniel, Vasiliev Marian, Voinea Florea.

Senatul este camera decizională.

Profesorii cer tichete de masă. Cadrele didactice au făcut o petiţie pe Internet şi cer să li se dea drepturile

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Naționala fotbaliștilor neconvocați de Gică Hagi! Primul „11”, cotat la 35 de milioane de euro
Capital.ro
Pensiile și salariile ar putea rămâne înghețate până la jumătatea anului viitor. Traian Băsescu avertizează: Prudent ar fi să se abțină de la creșteri
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT