Jumătate dintre români nu ştiu cu cine să voteze sau nu vor vota deloc în 2016 (SONDAJ)

Aproximativ jumătate dintre români nu știu cu cine vor vota sau nu vor să își exercite dreptul de vot la alegerile din 2016, potrivit unui sondaj al Institutului de Studii Sociale și Politice (ISSPOL).
Filip Stan
23 feb. 2016, 12:15
Jumătate dintre români nu ştiu cu cine să voteze sau nu vor vota deloc în 2016 (SONDAJ)

Sondajul ISSPOL arată că 86% din cei chestionați au participat cel puțin o dată la alegerile locale, în timp ce 14% niciodată, scrie Agerpres.

Dacă mâine s-ar organiza alegeri locale, 38% dintre subiecții cercetării au spus că nu s-au hotărât cu cine ar vota, iar 16% că nu ar vota în cazul unui astfel de scrutin.

Dintre cei care și-au exprimat intenția de vot și au preferințe clare la alegerile locale 2016, 48% au afirmat că vor vota cu candidații PSD, iar 39% cu reprezentanții PNL, 5% cu ALDE, 4% cu PMP, 3% cu UDMR și 1% cu UNPR.

Sondajul mai relevă că 83% dintre români au participat cel puțin la alegerile parlamentare, în timp ce 17% nu au făcut acest lucru.

Și în cazul alegerilor generale, 34% dintre respondenți nu s-au hotărât cu ce partid să voteze, iar 13% au indicat că nu vor vota la acest scrutin.

Dintre cei care vor vota la alegerile parlamentare 2016, 45% au răspuns că vor vota cu PSD, 39% cu PNL, 4% cu ALDE, 4% cu PMP, 2% cu UDMR, 4% cu alt partid și 2% cu independenți.

Cercetarea relevă că 36% dintre intervievați nu pot aprecia ce partid va câștiga următoarele alegeri legislative, în timp ce 35% dintre participații la studiu consideră că alegerile legislative vor fi câștigate de candidații PSD, iar 27% de către cei ai PNL.

Întrebați cărui partid nu ar acorda votul, 23% dintre cei care au luat parte la studiu au declarat că nu ar vota niciodată candidații PSD, 21% pe cei ai UDMR, 15% pe cei ai PNL, 9% pe cei ai PMP, 6% pe cei ai UNPR, iar 2% pe cei ai ALDE.

În ceea ce privește direcția în care se îndreaptă România, 35% dintre români consideră că lucrurile merg într-o direcție greșită.

Pe de altă parte, românii se declară în majoritate satisfăcuți de viața pe care o au.

Studiul relevă că satisfacția privind viața avută și încrederea că lucrurile în România se îndreaptă în direcția bună cresc proporțional cu veniturile respondenților.

Corupția, drumurile proaste și lipsa locurilor de muncă sunt principalele trei probleme cu care se confruntă cea mai mare parte a electoratului din România. Astfel, 18% dintre aceștia au arătat că principala problemă cu care se confruntă este corupția, 17% — drumurile proaste și 16% — lipsa locurilor de muncă. Pe următoarele locuri se situează serviciile medicale necorespunzătoare, taxele și impozitele mari, birocrația din instituțiile locale, lipsa locurilor de parcare și a apei curente.

Conform sondajului pe agenda alegătorilor pe primele locuri se situează crearea de noi locuri de muncă, dezvoltarea economiei și îmbunătățirea serviciilor medicale, iar pe ultimele locuri interzicerea accesului imigranților sirieni în România, introducerea impozitului progresiv în locul cotei unice de impozitare și reducerea numărului celor care încasează alocații, indemnizații și ajutoare.

Studiul ISSPOL a fost realizat, în perioada 1-5 februarie, la nivel național pe un eșantion de 1.065 de persoane cu drept de vot. Marja de eroare este de +/- 3% la un nivel de încredere de 95%. Metoda de culegere a datelor a fost interviul telefonic.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Edi Iordănescu a intrat în negocieri cu o echipă istorică din Anglia! Primul interviu a avut deja loc. FANATIK a obținut toate detaliile
Capital.ro
Populația României continuă să scadă. Numărul deceselor a fost de 1,4 ori mai mare decât cel al nașterilor
Playtech.ro
Iarna își face apariția în România. Unde sunt prognozate 10 zile consecutive cu ninsoare și când se răcește iar vremea
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Andrei, tânărul de 21 de ani înjunghiat mortal de tatăl vitreg. Mama lui luptă pentru viață pe patul de spital
iamsport.ro
Gigi Becali a plătit o sumă record și a adus un atacant 'cu forță, explozie, viteză și tehnică'
MediaFlux
Proiect în Parlament. Românii ar putea scăpa de deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România