Elevii unui liceu din Ploieşti s-au REVOLTAT împotriva regulamentului intern. Ce îi OBLIGĂ conducerea şcolii

Elevii din "Colegiul Naţional Nichita Stănescu" din Ploieşti s-au adresat Consiliului Judeţean al Elevilor după ce conducerea liceului a impus tuturor să poarte uniformă şi băieţilor "să se tundă scurt, fără coafuri stridente, fiind interzisă purtarea bărbii".
Ionela Marcu
25 feb. 2016, 08:14
Elevii unui liceu din Ploieşti s-au REVOLTAT împotriva regulamentului intern. Ce îi OBLIGĂ conducerea şcolii

Consiliului Judeţean al Elevilor Prahova a transmis un punct de vedere oficial cu privire la cele două aspecte din Regulamentul Intern al Colegiului din Ploieşti. Instituţia care apăra drepturile şi interesele elevilor consideră că regulamentul are caracter discriminatoriu şi „limitează dreptul la liberă exprimare a beneficiarilor primari ai educației”.

„În conformitate cu prevederile art. 65 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului Național al Elevilor, aprobat prin OMECTS nr. 4247/2010, privind responsabilitatea Consiliilor Județene ale Elevilor de a reprezenta și apăra drepturile și interesele elevilor în unitățile de învățământ de pe raza teritorială a județului, și având în vedere atribuțiile comisiei „Avocatul Elevului”, Consiliul Județean al Elevilor Prahova emite următoarea poziție:

Consiliul Județean al Elevilor Prahova constată că prevederile art. 221 din Regulamentul Intern nr. 525/2015 al Colegiului Național „Nichita Stănescu” Ploiești, aprobat în ședința Consiliului de Administrație din data de 11 martie 2015 limitează dreptul la liberă exprimare a beneficiarilor primari ai educației, având totodată un caracter discriminatoriu. În urma mesajelor primite de la elevi din Colegiul Național „Nichita Stănescu”, Consiliul Județean al Elevilor Prahova consideră că în acest sens există un interes legitim al elevilor din acest Colegiu Național în modificarea respectivului articol. Astfel, reprezentarea acestor interese intră în atribuțiile legale ale Consiliului Județean al Elevilor Prahova, cf. OMECTS 4247/2010.

În drept, art. 221 din Regulamentul Intern prezintă două prevederi care pot fi considerate a se află în contradicție atât cu prevederile OMECȘ 5115/2014, cât și cu prevederile Constituției României cât și cu cele ale Codului Civil. În acest sens, prevederea potrivit căreia „Elevii sunt obligaţi să aibă o ţinută vestimentară decentă, care să-i individualizeze ca vârstă, sex şi categorie socială de elev” are o natură discriminatorie, individualizarea după criteriile mai sus-amintite încâlcând principiile enunțate atât de art. 4 alin (2) din Constituția României, republicată, cât și pe cele ale art. 30 din Noul Cod Civil. Totodată, prevederea încalcă și dispozițiile art. 7 din legea nr. 272/2004 privind drepturile copilului, categorie din care fac parte și beneficiarii primari ai educației. În același timp, un caracter discriminatoriu este dat și de prevederea conform căreia „Băieții se vor tunde scurt, fără coafuri stridente; este interzisă purtarea bărbii”. Pe lângă articolele mai sus-amintite pe care le încalcă această prevedere, ea vine în directă contradicție și cu art. 138 alin (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unităților de Învățământ Preuniversitar aprobat prin OMECȘ 5115/2014, care permite unităților de învățământ să impună o ținută vestimentară particularizată, dar nu le permite acestora să impună și criterii de aranjare a coafurii personale sau a prezenței sau nu a părului facial. În acest sens, având în vedere principiile dreptului administrativ, Colegiul Național „Nichita Stănescu” își arogă puteri legiuitoare de care nu dispune, elaborând astfel norme abuzive pentru beneficiarii primari ai educației.

În fapt, beneficiarii primari ai educației din Colegiul Național „Nichita Stănescu” sunt discriminați în mod direct de prevederile art. 221 din Regulamentul Intern, făcându-se o clară diferențiere între aceștia după criterii de vârstă, sex și categorie socială, diferențiere interzisă explicit chiar de legea fundamentală a statului, Constituția României. Totodată, interzicerea absolută a părului facial nu numai că este o prevedere abuzivă în raport cu ROFUIP, dar aceasta, afectând efectiv numai o parte a elevilor școlii, și anume cei de sex masculin, încalcă art. 30 din Noul Cod Civil, fiind adresată exclusiv unei categorii diferențiate de sex. Or, cum actele juridice sunt universale și nu se pot adresa unei anumite categorii, orice prevedere adresată exclusiv unui grup de persoane, prin care se limitează drepturile grupului respectiv, este nulă ab initio. Beneficiarii primari ai educației, în acest caz elevii de sex masculin care au păr facial, nu pot fi sancționați pentru o caracteristică biologică a corpurilor lor, specifică sexului acestora.

Prin toate cele prezentate, Consiliul Județean al Elevilor Prahova solicită revizuirea art. 221 din Regulamentul Intern al Colegiului Național „Nichita Stănescu”, pentru aducerea prevederilor acestuia în concordanță cu legile țării.
Având în vedere caracterul discriminatoriu al acestuia, art. 221 din Regulament poate fi supus căilor legale de atac, atât prin contencios administrativ în baza prevederilor legii 554/2004, cât și prin reclamație la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, conform OG nr. 137/2000„, este comunicatul transmis de Consiliul Judeţean al Elevilor din Prahova.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT