Manevre militare în Arabia Saudită. Douăzeci de ţări participă la Tunetul Nordului

Importante manevre militare, denumite 'Tunetul Nordului', au început în Arabia Saudită cu participarea a 20 de țări care încearcă să-și coordoneze eforturile în lupta împotriva 'terorismului', a relatat agenția oficială SPA, preluată de AFP, informează Agerpres.
Filip Stan
28 feb. 2016, 11:56
Manevre militare în Arabia Saudită. Douăzeci de ţări participă la Tunetul Nordului

Pakistanul, Malaezia, Turcia, Egiptul, Marocul, Sudanul sau Senegalul se numără printre țările angajate în aceste manevre care au început sâmbătă în nordul regatului, a adăugat agenția saudită.

Exercițiul, prezentat ca „unul dintre cele mai importante din lume după numărul de efective militare implicate”, este destinat în special formării trupelor în lupta împotriva „forțelor ilegale și grupurilor teroriste (…) pe fondul amenințărilor tot mai numeroase și a instabilității politice în regiune”, potrivit agenției SPA.

Organizarea acestor manevre, care implică forțe terestre, aeriene și navale, constitutie un ‘semnal puternic’ al dorinței țărilor participante ‘de a garanta securitatea și stabilitatea regiunii’, a indicat SPA la mijlocul lunii februarie, când au fost anunțat exercițiile, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Vladimir Putin anunţă că va continua raidurile în Siria şi în timpul armistiţiului

Nu au fost oferite informații privind durata exercițiilor, care survin într-un moment în care Arabia Saudită își multiplică inițiativele militare pe plan regional, ultima constând în trimiterea, vineri, în Turcia a patru avioane de luptă F-15 pentru a participa la atacurile împotriva jihadiștilor grupării Statul Islamic (SI).

Regatul, care conduce o coaliție arabă ce a intervenit în martie 2015 împotriva rebelilor șiiți din Yemen, face parte din coaliția internațională care luptă de 18 luni împotriva SI în Siria și Irak.

Ostilă regimului de la Damasc, care este aliat al Moscovei și Teheranului, Arabia Saudită s-a declarat pregătită de o operațiune terestră în Siria, dacă SUA ar accepta să o conducă.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Detaliul unic scos la iveală de Nadia Comăneci despre actorul Arnold Schwarzenegger. Se cunosc de peste 20 de ani
Capital.ro
Fenomenul Ilie Bolojan ar fi la fel cu Călin Georgescu: Le mulțumesc! Anunțul premierului despre alegeri anticipate și o revenire în funcție
Playtech.ro
Harta sărăciei din România. Zonele în care oamenii trăiesc cel mai greu, potrivit datelor oficiale
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Gică Hagi, transfer interzis la o superputere a Europei: ”S-a supărat pe Valentin Ceaușescu”
MediaFlux
Sărbători religioase 12 mai. Rugăciunea făcătoare de minuni pentru Sfântul Mucenic al lui Hristos
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi