Georgescu (BNR): Legea dării în plată să se adreseze doar debitorilor băncilor aflaţi în situație financiară grea

Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a declarat, luni, că legea dării în plată trebuie să se adreseze numai celor care sunt într-o situație financiară grea, nu celor care nu au nevoie sau nu vor să plătească.
Iulian Tudor
29 feb. 2016, 15:32
Georgescu (BNR): Legea dării în plată să se adreseze doar debitorilor băncilor aflaţi în situație financiară grea

„Am prezentat argumentele care sunt în favoarea unei legi cu conotații de protecție socială, care să se adreseze debitorilor băncilor care au nevoie de această protecție socială pentru că sunt într-o situație financiară care nu le mai permite onorarea serviciului datoriei sau argumentat motivațiile pentru care statul atunci când e nevoie să intervină în economie și, iată acum intervine, dar de o manieră limitată, direcționată către grupurile vulnerabile și nu în general, către debitorii care, dintr-un motiv sau altul, sunt în jenă financiară, dar și ca urmare a unor credite pe care le-au luat, nu pentru o locuință de strictă necesitate, ci și pentru afaceri sau alte operațiuni economice„, a afirmat prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, potrivit Agerpres.

El a precizat că a propus o serie de criterii pe care să le îndeplinească cei care vor beneficia de această lege.

„Există criterii pe care le-am propus și care pot fi diferențiate sau modulate în raport cu opțiunile parlamentare, dar care reușesc și rezolvă problema încadrării în spectrul de aplicare a legii numai a celor care sunt în nevoie socială, au o capacitate financiară redusă de plată în această perioadă, în general ca urmare a crizei financiare„, a explicat Georgescu.

Potrivit acestuia, Senatul este cel care va stabili dacă va rămâne programul „Prima casă” în legea dării în plată.

„Senatul va stabili în câteva minute (dacă va rămâne programul „Prima casă” — n.r.). Trebuie să ne adresăm celor cu situație financiară grea, în dificultate, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu trebuie să punem în pericol stabilitatea sistemului financiar, dar nici să ne adresăm cu o protecție socială generalizată celor care nu au nevoie și celor care nu vor să plătească, din anumite motive personale, creditele contractate„, a adăugat Georgescu.

Senatul discută în plenul de luni proiectul legii dării în plată. Florin Georgescu a precizat că nu a fost invitat să participe la ședința în plen pe această temă.

Senatorii PSD vor vota în plen legea dării în plată și susțin și includerea în actul normativ a programului ‘Prima casă’, a anunțat, luni, liderul grupului social-democrat Mihai Fifor, după întâlnirea grupului PSD cu inițiatorii legii și cu prim-viceguvernatorul BNR

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Am fost un idiot!”. Cea mai mare greșeală din cariera lui Marius Șumudică
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT