Incendiu devastator în Ilfov. Două case s-au făcut scrum VIDEO

Două case din Voluntari s-au făcut scrum, iar două persoane au fost transportate de urgenţă la spital din cauza fumului inhalat. Flăcările au avut câţiva metri înălţime şi se vedeau de la kilometri distanţă, informează România TV.
Iulian Tudor
04 mart. 2016, 06:25
Incendiu devastator în Ilfov. Două case s-au făcut scrum VIDEO

Focul a izbucnit după miezul nopţii. Una din locuinţe era improvizată şi, cum pereţii erau din carton, flăcările i-au mistuit imediat. Incendiul s-a extins apoi la casa din vecinătate, care a ars şi ea în întregime, dar a afectat şi o a treia locuinţă.

Femeia care locuia în casa improvizată şi fiul său, tot adult, au inhalat fum şi au fost duşi la spital pentru îngrijiri.

„Este conştientă, cooperantă, echilbrată, dar expusă la fum. Va fi transportată la spital„, a declarat Gabriela Bratosin, medic SMURD.

Incendiul a stârnit panică printre oamenii din zonă, care au ieşit speriaţi în stradă.

„Au ars două case şi una e afectată. Suprafaţa care a ars are aproximativ 300 metri pătraţi„, a precizat colonelul Precup Irinel.

Pompierii au acţionat cu şase autospeciale cu apă şi spumă. Acum urmează să stabilească de la ce a pornit incendiul.

Citeşte şi Incendiu violent la Mediaş. Două maşini s-au făcut scrum

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT