Veste bună pentru fani: Serialul Anatomia lui Grey va avea şi un al 13-lea sezon

Anatomia lui Grey, care în prezent este difuzat în România de Diva și urmează să intre în grila TVR, va avea și un al 13-lea sezon, potrivit unui anunț făcut de televiziunea americană ABC, scrie Ozap.com.
Alina Costache
04 mart. 2016, 14:41
Veste bună pentru fani: Serialul Anatomia lui Grey va avea şi un al 13-lea sezon

În prezent, postul dedicat publicului feminin Diva difuzează sezonul nouă al serialului Anatomia lui Grey, în timp ce TVR a anunțat că va introduce în grila de primăvară acest serial, urmând să difuzeze, în cinci ani, sezoanele 8-12.

În Statele Unite, sezonul 11 al Anatomiei lui Grey a înregistrat cea mai mică audiență din istoria acestui serial, circa 8,3 milioane de persoane au stat în fața micilor ecrane la difuzarea celor 24 de episoade. Ultimul sezon, difuzat tot de ABC începând cu septembrie 2015, a avut o audiență de 8,4 milioane de persoane.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, un nou transfer spectaculos! A luat un fotbalist cu selecții la naționala care face minuni la Campionatul Mondial 2026!
Capital.ro
Proprietarii de terenuri sunt despăgubiți. Cazurile în care poți solicita compensații. Se acordă obligatoriu
Playtech.ro
Luna și orele la care au loc cele mai multe accidente rutiere. Cum poți evita cele mai frecvente pericole din trafic
Adevarul
Cum afli exact când te poți pensiona. Calculatorul CNPP care arată vârsta de pensionare actualizată
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Ședință de urgență la Hermannstadt: finanțatorul ar fi decis să renunțe la echipă! Viitor incert pentru sibieni în Liga 2
MediaFlux
Îl mai recunoști? În anii 2000, era cel mai râvnit bărbat din telenovelele de pe Acasă TV, însă astăzi arată așa. Puțini și-au dat seama cine e
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?