Angela Merkel: Grecia trebuie să ofere condiţii decente de viaţă pentru migranţi

Cancelarul Germaniei, Angela Mekel, a susţinut sâmbătă că guvernul elen trebuie să-şi îndeplinească cât mai rapid promisiunea de a oferi adăpost pentru 50.000 de migranţi, iar Uniunea Europeană ar trebui să ofere ajutor Greciei în acest sens, relatează Reuters.
Iulian Tudor
05 mart. 2016, 17:26
Angela Merkel: Grecia trebuie să ofere condiţii decente de viaţă pentru migranţi

„Iniţial Grecia ar fi trebuit să creeze 50.000 de locuri în centrele de primire pentru refugiaţi până la sfârşitul anului 2015. Restanţele pe care le are guvernul elen trebuie să fie soluţionate cât mai rapid cu putinţă, întrucât Grecia trebuie să ofere condiţii decente de viaţă pentru migranţi. În urma discuţiilor mele cu premierul Alexis Tsipra, ştiu foarte bine că astea sunt şi intenţiile lui, însă are nevoie de ajutor, iar aici UE trebuie să fie solidară cu Grecia„, a precizat Merkel.

Cancelarul german a acuzat Austria şi ţările din Balcani că sunt responsabile de criza umanitară a migranţilor din Grecia. În vreme ce, premierul grec a susţinut vehement că aceleaşi state că distrug Europa prin deciziile unilaterale de gestionare a crizei migranţilor.

Aceste decizii unilaterale luate de ţări aflate mai la nord pe ruta migratorie din Balcani au declanşat un efect domino cu consecinţe dezastruoase pentru Grecia. ONU a avertizat miercuri că o criză umanitară pare inevitabilă în Grecia, după ce peste 30.000 de migranţi au rămas blocaţi la graniţa macedoneană.

Numărul migranţilor de pe teritoriul elen creşte constant, cu peste 2.000 de persoane care sosesc zilnic pe mare dinspre Turcia. De altfel, autorităţile greceşti au fost nevoite să ia măsuri pentru redirecţionarea migranţilor spre tabere improvizate pe câmpuri sau stadioane, pentru ca aceştia să nu se adune în localitatea Idomeni, aflată la frontiera cu Macedonia, unde condiţiile au ajuns inumane.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT