Tăriceanu: Am redactat propunerea legislativă pentru intrarea TVR în insolvenţă. Ce trebuie să facă Guvernul

Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat luni că a redactat propunerea legislativă pentru intrarea TVR în insolvenţă. Şeful Senatului o va prezenta grupurilor parlamentare şi a precizat că este rândul Guvernului să ia măsuri complementare.
Filip Stan
07 mart. 2016, 11:36
Tăriceanu: Am redactat propunerea legislativă pentru intrarea TVR în insolvenţă. Ce trebuie să facă Guvernul

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că a redactat propunerea legislativă pentru intrarea televiziunii publice în insolvenţă. „O s-o prezint astăzi în Parlament colegilor din grupurile parlamentare. Propunerea e foarte simplă, se referă la două aspecte. Introducerea unui articol suplimentar care să poată permite consiliului de administraţie al TVR să ceară intrarea în insolvenţă şi o modificare suplimentară – pe perioada insolvenţei Consiliul de Administraţie va trebui să se rezume numai la supravegherea politicii editoriale. Administratorul judiciar este cel care face conducerea economică a societăţii pe perioada de insolvenţă”, a precizat copreşedintele ALDE.

Şeful Senatului a subliniat că după ce Parlamentul decide aceste lucruri, vine rândul Guvernului pentru a lua măsurile complementare pentru a redresa în mod efectiv situaţia la televiziunea publică.

Citeşte şi: Liviu Dragnea: Intrarea în insolvenţă a TVR s-ar putea să fie singura soluţie

Tăriceanu a mai spus că TVR nu are un Consiliu de Administraţie în momentul de faţă şi că Parlamentul va trebui să se ocupe şi de numirea acestuia.

„Am notat punctul de vedere al preşedintelui PSD, care şi el pare să agreeze această formulă, am văzut şi punctul de vedere exprimat de preşedintele Comisiei de cultură, mass media de la Cameră, domnul Ştirbu, din partea PNL, care şi el acceptă că aceasta ar fi soluţia”, a conchis preşedintele Senatului.

Citeşte şi:  Gorghiu: Situaţia de la TVR, prioritate zero pentru PNL. Vorbim de o televiziune care este pe buza prăpastiei

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri insolvenţa s-ar putea să fie singura soluţie pentru TVR.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Un fost jucător din Liga 1, gest oribil la adresa unui copil. Prima decizie după scandal
Capital.ro
Temperaturile se prăbușesc: vine înghețul și ninsorile. Unde vor lovi fenomenele de iară autentică
Playtech.ro
Problema de matematică de la PISA care îi pune în dificultate și pe adulți. Ce procent dintre triunghiuri este albastru?
Adevarul
Ținuta Mirabelei Grădinaru, analizată de stiliști după ce a fost acuzată că a purtat-o cu fața în spate
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în județul Brașov! O persoană și-a pierdut viața în urma impactului devastator
iamsport.ro
Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”
MediaFlux
Beneficiile menopauzei, confirmate de știință. Ce câștigă femeia după 50 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte