HG privind data alegerilor locale, atacată în contencios administrativ

Fostul europarlamentar Sebastian Bodu a atacat în instanţa de contencios administrativ Hotărârea Guvernului care stabileşte data alegerilor locale, cerând anularea acesteia, deoarece stipulează alegerea primarilor într-un tur.
Ionela Marcu
13 mart. 2016, 16:44
HG privind data alegerilor locale, atacată în contencios administrativ

ALEGERI LOCALE 2016: „Am solicitat instanţei de judecată, în procedura contenciosului administrativ, anularea Hotărârii Guvernului nr. 51/2016 privind stabilirea datei alegerilor locale din anul 2016, având în vedere că a fost emisă în baza unei dispoziţii legale neconstituţionale, în speţă art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 privind alegerea autorităţilor locale”, anunţă Bodu pe Facebook.

El precizează că articolul 101 din lege prevede că „este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate”.

„Prin decizia ca alegerile locale să se desfăşoare la o dată unică (5 iunie 2016) se stabileşte un singur tur de scrutin, în loc de două tururi, aşa cum ar trebui să fie dacă regulile tradiţionale, în acord cu Constituţia, ar fi respectate. Aşadar, deşi H.G. nr. 51/2016 se bazează pe un text de lege, faptul că acesta este afectat de un viciu de neconstituţionalitate face ca efectele sale să fie nule, ceea ce duce, conform principiului quod nullum est, nullum producit effectum, la nulitatea actului administrativ normativ subsecvent, care este Hotărârea de Guvern”, explică Sebastian Bodu.

El menţionează că a iniţiat acest demers juridic în speranţa că va putea modifica actualul sistem de alegeri, foarte păgubos pentru democraţie.

„Aleşii locali trebuie să fie reprezentativi pentru localităţile pe care le vor administra, astfel că trebuie să beneficieze de un vot care să îi legitimeze în faţa electoratului. Un primar nu poate reprezenta doar 15% din electoratul unei localităţi. Ştim că de multe ori politicienii nu reacţionează la presiunea publică, la dorinţele alegătorilor. Am văzut, în 2012, ce a însemnat alegerea primarilor într-un singur tur şi ce au făcut mulţi dintre aceştia în locurile unde au condus, sectorul 6 din Bucureşti fiind, de exemplu, un astfel de loc”, mai susţine el.

Bodu spune că a iniţiat acest demers juridic deoarece Partidul Naţional Liberal a anunţat intenţia dar nu a cerut instanţei anularea HG 51/2016, după răspunsul negativ pe care l-a primit de la Guvern chiar mai devreme cu câteva zile decât l-a primit el.

„Din tot acest joc de glezne nu pot să deduc decât că niciunul din cei doi mari jucători politici (PSD şi PNL) nu îşi doreşte revenirea la două tururi de scrutin, ceea ce arată, probabil, că blatul funcţionează foarte bine, acelaşi blat negociat cu ocazia adoptării, în mai 2015, Legii nr. 115 privind alegerea autorităţilor locale”, mai susţine el.

„Ştiu că şansele de succes ale demersului meu juridic sunt mici, dar formaţia mea profesională şi simţul civic nu îmi permit să abandonez folosirea oricăror căi procesuale pentru a reveni la un proces electoral cât mai reprezentativ pentru cetăţeni, pentru aleşii locali, pentru procesul democratic”, încheie Sebastian Bodu.

PNL a depus miercuri acţiunea în contencios administrativ prin care contestă Hotărârea de Guvern de organizare a alegerilor locale, a anunţat copreşedintele PNL Alina Gorghiu, după şedinţa Biroului Politic Naţional al partidului.

Alina Gorghiu a ţinut să menţioneze că demersul liberalilor nu este tardiv, atât timp cât este făcut înainte de data de 5 iunie.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat, marţi, pe Facebook, că Guvernul a răspuns plângerii prealabile a liberalilor privind hotărârea de Guvern care stabileşte data alegerilor locale, ea precizând că din acest moment partidul poate continua demersurile care deschid calea invocării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor legate de alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin.

PNL aştepta răspunsul Guvernului pentru a ataca în contencios administrativ hotărârea, unde să ridice excepţie de neconstituţionalitate. Liberalii au recurs la această procedură deoarece hotărârile Guvernului nu pot fi atacate direct la Curtea Constituţională.

Liberalii susţin că organizarea alegerilor într-un singur tur de scrutin va duce la schimbarea a numai 16-17 procente dintre actualii aleşi locali, însă organizarea a două tururi de scrutin ar duce la un procent de peste 70% de primari noi.

Conform hotărârii de Guvern, alegerile locale urmează să aibă loc în 5 iunie.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cât plătește Gigi Becali pentru cazarea FCSB-ului în cantonamentul din Olanda. Condiții de lux pentru jucători
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Cod roșu de caniculă și restricții de trafic în România. Județele unde se vor depăși 40 de grade
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Victor Pițurcă, făcut praf de fostul apropiat al lui Gigi Becali: ”E pervers. Nu are principii și caracter!”
MediaFlux
Turiștilor le e frică să intre în mare. Cum arată rana produsă de peștele-iepure
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?