Interzicerea fumatului la muncă. Ce sancţiuni riscă salariaţii care încalcă legea

Începând din data de 17 martie, salariaţii nu vor mai avea voie să fumeze în spaţiile închise de la locul de muncă, potrivit unui act normativ ce va intra în vigoare la data respectivă. Persoanele care vor încălca această interdicţie vor risca să fie sancţionate atât de către angajator, cât şi de către poliţişti.
Filip Stan
13 mart. 2016, 17:13
Interzicerea fumatului la muncă. Ce sancţiuni riscă salariaţii care încalcă legea

Interzicerea completă a fumatului în spaţiile închise de la locul de muncă este prevăzută de Legea nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Aceasta a apărut în Monitorul Oficial în data de 1 februarie şi va intra în vigoare în 45 de zile de la publicare, adică în data de 17 martie.

Concret, spaţiu închis de la locul de muncă va fi considerat „orice spaţiu care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă”. De precizat este că, potrivit Legii securităţii şi sănătăţii în muncă, locul de muncă este „locul destinat sa cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii şi/sau unităţii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii şi/sau unităţii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăşurării activităţii”.

CITEŞTE ŞI LISTA LOCURILOR unde NU se va mai putea fuma din 16 martie

Pentru a respecta noile dispoziţii legale, angajatorii vor fi obligaţi să elaboreze şi să pună în aplicare reguli interne referitoare la interzicerea consumului de tutun în spaţiile închise şi să afişeze indicatoare cu textul „Fumatul interzis”. Salariaţii care nu vor respecta noua interdicţie vor risca să fie sancţionaţi nu doar disciplinar, de către angajator, ci şi contravenţional, de către poliţişti, aşa cum a explicat, la solicitarea AvocatNet.ro, Gabriela Dinu (foto stânga), avocat senior la Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

„Dacă angajatorul respectă toate dispoziţiile legale, însă salariaţii încalcă interdicţia de a fuma la locul de muncă, atunci aceştia vor putea fi supuşi unei duble sancţionări: una disciplinară, aplicată de către angajator (evident, după efectuarea cercetării disciplinare prealabile, acolo unde se impune) şi una contravenţională, aplicată de către organele de poliţie”, ne-a spus Gabriela Dinu.

Atenţie! Noua lege interzice complet fumatul şi în spaţiile publice închise, în locurile de joacă pentru copii, în unităţile de învăţământ şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului. Totodată interdicţia se va aplica în continuare în unităţile sanitare şi în mijloacele de transport în comun.

Salariaţii vor risca inclusiv concedierea

Salariaţilor care încalcă interdicţia de a fuma în spaţiile închise de la locul de muncă li se vor putea aplica sancţiunile disciplinare prevăzute în momentul de faţă de Codul muncii.

„Sancţiunile care se vor putea aplica în baza regulamentului intern trebuie să se circumscrie celor stabilite prin Codul Muncii, respectiv sancţiunile disciplinare reglementate de actul normativ amintit. Stabilirea sancţiunii disciplinare este atributul angajatorului. Cu toate acestea, angajatorul nu poate abuza de poziţia sa pentru a aplica o sancţiune disproporţionată în raport cu fapta săvârşită, existând riscul anulării acesteia de către instanţă”, a punctat Gabriela Dinu.

Articolul integral pe Avocat.net.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Liga 2, live video etapa 4. Concordia Chiajna – Poli Timișoara 1-5. Bănățenii au defilat în derby-ul diviziei secunde! Toate rezultatele zilei
Capital.ro
Muncești în străinătate? Țara care îți poate impozita veniturile chiar dacă ai plecat
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
De ce mulți sași lasă Germania pentru România după zeci de ani. „Plecasem cu alte idealuri în 1990. Situația nu mai este ca atunci”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Horoscopul weekendului 22-23 august 2026. Cele cinci zodii care își vor schimba destinul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat