Răzvan Burleanu: Ne trebuie 100 milioane euro ca să modernizăm stadioanele pentru Euro 2020

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, că România se află în situaţia de a pierde organizarea unor meciuri din cadrul Campionatului European din 2020, deoarece nu a început să-şi îndeplinească obligaţiile pe care şi le-a asumat în dosarul de candidatură.
Filip Stan
15 mart. 2016, 14:38
Răzvan Burleanu: Ne trebuie 100 milioane euro ca să modernizăm stadioanele pentru Euro 2020

Nu sunt deloc optimist şi chiar vreau să trag un semnal de alarmă. În momentul de faţă vorbim de un risc major de a pierde organizarea Euro-2020. Asta e realitatea astăzi. Nu avem autostradă care să lege Bucureştiul de Budapesta, nu avem un metrou care să lege Capitala de aeroport. Vorbim de elemente foarte, foarte importante, pe care le monitorizăm cu mare atenţie. Unde stăm mai bine astăzi este în ceea ce priveşte bugetarea pe trei stadioane, Arcul de Triumf, Dinamo şi Rapid (n.r. – patru stadioane, şi Steaua), la CNI, pentru că avem deja studiile de fezabilitate făcute„, a declarat Răzvan Burleanu, la Digi24.

Întrebat cât costă modernizarea stadioanelor, Burleanu a răspuns: „În momentul de faţă nu avem o bugetare foarte clară, fiindcă ai două etape. Una în care schimbi suprafaţa de joc, văruieşti, schimbi scaune şi oferi condiţii de antrenament sau laşi în urmă patru stadioane moderne de fotbal în România. Noi ne dorim să avem patru stadioane moderne. Vorbim de o medie de 20.000 de locuri, atunci investiţia ar trebui să ducă undeva la 80-100 de milioane de euro, luând modelul arenei din Ploieşti, de 15.000 de locuri, care nu a costat mai mult de 15 milioane. Banii sunt din bugetul statului pentru moderrnizarea stadioanelor„.

El a precizat că sunt peste 20 de obligaţii luate la nivel de Guvern, dar şi alte proiecte în care federaţia este implicată, de dezvoltare a fotbalului. Totuşi, şeful FRF a afirmat că nu a primit încă din partea UEFA o avertizare privind întârzierea îndeplinirii obligaţiilor.

Nu am primit încă îngrijorări din exterior pentru că acum trei săptămâni colegii mei din grupul de lucru au mers la UEFA pentru a discuta de această foaie de parcurs pe care o avem de realizat. Primul «deadline» este ca până în 2017 să spunem dacă mai schimbăm ceva la acest stadion (n.r. – Arena Naţională) sau nu. Trebuie să înţelegem că nu fotbalul românesc pierde transmiţând aceste mesaje că suntem incapabili de a respecta nişte promisiuni şi nişte garanţii pe care ni le-am luat. Vorbim de reputaţia României„, a mai declarat Burleanu.

Răzvan Burleanu a mai spus că nu crede că România mai poate organiza Euro-2020 dacă nu sunt realizate autostrada către Budapesta, legătura dintre aeroport şi Capitală şi Sala Polivalentă, unde ar trebui să fie centrul de presă al CE: „Nu cred că vom mai fi în situaţia de a organiza acest campionat european dacă nu ne respectăm angajamentele luate. Care va fi mesajul pe care îl transmitem? Că promitem, oferim garanţii nenumărate, dar nu le respectăm„.

România a primit în 2014 dreptul de a organiza pe Arena Naţională trei meciuri din cadrul fazei grupelor CE din 2020 şi o partidă din optimile de finală.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Jucătorul care a „surprins tot cartierul” e pregătit să semneze pe încă un sezon cu FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu trage semnalul de alarmă. Avertismentul fostului candidat: Taxe mici sau deloc. România trebuie să producă
Playtech.ro
Primăvara vine cu surprize, spun meteorologii! Anunţ despre vremea ciudată din următoarea perioadă
Adevarul
Scandal sexual în Muntenegru. Doi oficiali de rang înalt și-au dat demisia după ce pe internet a apărut un clip în care apar în ipostaze intime
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Radu Naum a IZBUCNIT: ”Suntem prizonierii unor cetățeni în lupta lor cu FCSB! Ce țară e asta în care o sentință definitivă nu are nicio noimă?!”
MediaFlux
Comisia Europeană anunță că TikTok încalcă Regulamentul privind serviciile digitale: Pentru modul în care creează dependență 
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil