Valeriu Zgonea: Nu există o reţetă miraculoasă pentru eliminarea riscurilor incidentelor informatice

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat joi că nu există o "rețetă miraculoasă" pentru eliminarea riscurilor incidentelor informatice, punctând că trebuie identificate soluții în acest caz.
Iulian Tudor
17 mart. 2016, 11:47
Valeriu Zgonea: Nu există o reţetă miraculoasă pentru eliminarea riscurilor incidentelor informatice

„În mediul complex în care trăim astăzi nu există nicio rețetă miraculoasă de eliminat posibilele riscuri la care suntem expuși. (…) Suntem datori să identificăm soluții viabile pentru prevenirea unor astfel de situații sub raport legislativ, instituțional și organizatoric, printr-o mai bună exploatare a potențialului tehnologiei informației și a comunicării, dar și prin favorizarea inovării, creșterea economică și progresul național. Un răspuns inadecvat la incidentele informatice poate duce la pierderea încrederii consumatorilor, prejudicierea materială a serviciilor și periclitarea securității naționale„, a afirmat Valeriu Zgonea, la dezbaterea „Securitatea cibernetică — de la protecția individului la securitatea națională”, organizată la Parlament de Comisia pentru afaceri europene în parteneriat cu Ambasada Regatului Țărilor de Jos, potrivit Agerpres.

El a subliniat că securitatea cibernetică reprezintă un subiect important și complex. „În fiecare minut există atacuri asupra sistemului de date, asupra sistemelor de comunicații. Este o realitate pe care trebuie să o confruntăm, contracarăm și să o prevenim„, a spus Zgonea.

Președintele Camerei Deputaților a menționat că internetul influențează viața, dar creează și vulnerabilități și insecuritate la adresa utilizatorilor.

„Instituțiile statului sunt într-o situație delicată, nu pot întotdeauna proteja tot, fiindcă aceste platforme sunt vitale„, a arătat el, punctând că pagubele provocate de programele de spionaj cibernetic sunt din ce în ce mai extinse.

Valeriu Zgonea a precizat, de asemenea, că asigurarea securității cibernetice implică eforturi obligatorii. „Una dintre cele mai delicate chestiuni pe care o spun de 15 ani: nu suntem în stare să evaluăm strategii și planuri de acțiune în timpul lor, astfel încât să vedem dacă în mijlocul perioadei pe care ne-am asigurat-o pentru implementarea unei strategii suntem pe drumul cel bun. Trebuie să facem acest lucru într-o manieră deschisă, efectivă și eficientă, ca orice analiză„, a adăugat Zgonea.

La rândul său, președintele Comisiei pentru afaceri europene, deputatul Ana Birchall, a subliniat necesitatea adoptării unei legi a securității cibernetice.

„Cred că prin adoptarea acestei legi România va transmite semnale puternice de racordare la realitățile internaționale, demonstrând că este pe deplin conștientă că pentru abordarea eficientă a provocărilor și oportunităților spațiului cibernetic este necesară o armonizare cu demersurile similare ale statelor europene„, a afirmat Birchall.

Concluziile dezbaterii, potrivit președintelui Comisiei pentru afaceri europene, vor fi prezentate președinției olandeze a Consiliului UE, cu solicitarea de a menține și promova securitatea cibernetică drept temă prioritară pe agenda Uniunii Europene.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT