Litoralul românesc va fi MODERNIZAT cu 240 de milioane de euro din fonduri europene

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, a evaluat vineri, în teren, calitatea și impactul investițiilor realizate din fonduri europene prin proiectul de reducere a eroziunii costiere pe plajele turistice de pe litoralul românesc, ea apreciind că în urma acestora s-a extins suprafața plajelor cu aproximativ 42 de hectare.
Ionela Marcu
18 mart. 2016, 14:31
Litoralul românesc va fi MODERNIZAT cu 240 de milioane de euro din fonduri europene

La finalul vizitei de la Constanța, ministrul Mediului a declarat, pe Plaja Modern, că este remarcabilă amploarea și eficiența proiectului finalizat în zona Mamaia — Eforie Nord, pe cinci segmente.

E o realizare remarcabilă și sunt complet impresionată de realizarea acestei investiții. Nu doar că s-au refăcut plajele, dar s-au extins cu aproape 100 metri, iar litoralul românesc a recuperat cam 42 de hectare de plaje. La Tomis Nord plaja este nouă. Este una dintre marile lucrări de infrastructură terminate în România în ultimii doi ani și asta din fonduri europene. Este un proiect foarte complex, a costat aproape 170 de milioane de euro, finanțat din fonduri europene, a început în 2013 și s-a finalizat în 2015. Mai departe continuăm cu faza a doua pe care mi-o doresc foarte tare, însemnând 240 de milioane de euro deja alocați pe program. Urmează raportul de mediu și sperăm ca în acest an, în timpul mandatului meu, să finalizăm și această licitație. Cred că toți românii și străinii vor fi plăcut surprinși că avem o plajă atât de mare„, a declarat Cristiana Pașca Palmer, potrivit Agerpres.

Ea a mai subliniat că în vederea deschiderii noului sezon estival vor fi realizate lucrările specifice de amenajare a plajelor, iar până la 15 aprilie suprafețele de nisip contractate vor fi predate operatorilor contractanți care au obligația să le întrețină și să le amenajeze pe perioada verii.

„Scopul deplasării la Constanța a fost să identific în ce măsură plajele recent reabilitate sunt pregătite pentru sezonul estival 2016 (…) dar aici rămânem în continuare cu problema construirii pe spațiile verzi, pe care i-am semnalat-o domnului primar”, a mai adăugat ministrul Mediului.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
Șumudică vrea să dea o dublă lovitură la CFR: un jucător lui Rădoi și un super fotbalist de la Galatasaray. Exclusiv
Capital.ro
Marius Budăi atacă PNL după prăbușirea investițiilor străine: Explicați-ne de ce România a pierdut banii care trebuiau să rămână și să fie reinvestiți aici
Playtech.ro
Buletinul nou cu care nu poți ieși din România. Aproape 10% dintre cei care și-au schimbat actul l-au ales
Adevarul
„Mama mea este postac AUR”. Povestea unui tânăr care și-a descoperit mama într-un grup de partid
wowbiz.ro
Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
David Cristian, un tânăr de 19 ani din Cluj, a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
S-a întâlnit cu Radu Naum la piață și a rămas perplex: ”Mi-a dat o palmă! Mă gândeam: «Cine face asta?»”
MediaFlux
Lovitură pentru Zelenski de la cine se aștepta mai puțin! Cel mai mare susținător i-a devenit dușman și îl vrea jos
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat