Producătorii de lapte solicită Guvernului o subvenţie de 50 de bani pe litru

Producătorii de lapte din România solicită Executivului o subvenție de aproximativ 50 de bani pe litrul de lapte pentru a putea traversa criza cu care sectorul se confruntă, având în vedere că în celelalte țări europene producătorii primesc astfel de subvenții.
Filip Stan
21 mart. 2016, 12:23
Producătorii de lapte solicită Guvernului o subvenţie de 50 de bani pe litru

„Dacă ne uităm la ce se întâmplă în Europa, o subvenție de 0,5 lei pe litrul de lapte conform ar fi un sprijin pentru ferme, până când condițiile de piață se vor schimba. A existat o subvenție de 0,3 lei pe litru, în perioada 2007 — 2010, fapt care ne-a ajutat să progresăm”, a declarat, luni, Nicușor Șerban, președintele Asociației Crescătorilor de Vaci, Holstein RO.

Potrivit acestuia, prețurile primite de fermieri pe lapte la poarta fabricii sunt foarte mici și duc la închiderea fermelor.

„Avem producții similare cu fermele din Vest, producem la costuri similare, dar ei pot să vândă în România mai ieftin laptele decât noi — și mai au și costuri de transport”, a spus Șerban.

El a adăugat că, în majoritatea țărilor din Europa, pe fondul crizei laptelui generată de scăderea consumului, s-au luat măsuri de sprijin pentru fermieri. „În România nu s-a înțeles că, dacă nu se intervine repede, riscăm ca, după câțiva ani, să nu se mai consume lapte și produse din lapte decât din afara României”, a adăugat Nicușor Șerban, potrivit Agerpres.

Acesta a atras atenția asupra faptului că, în ultima perioadă, la poarta fermei prețul a scăzut cu 30% — 40%, însă la raft prețurile nu au coborât nici în urma reducerii TVA.

„Distribuția profitului pe lanțul de distribuție nu este tocmai corectă”, a adăugat fermierul citat.

În această perioadă, laptele la poarta fermei este plătit, în funcție de cantitatea livrată, cu o sumă între 0,7 și 1,25 lei pe litru, mai spune reprezentantul Holstein RO.

La rândul său, președintele Pro Agro, Emil Dumitru, a arătat că și datele Comisiei Europene indică faptul că prețul de achiziție la poarta fermei este foarte mic în România.

„Vrem să atragem atenția autorităților, ministrului Agriculturii, că este o criză a laptelui și ar trebui să se ia măsuri pentru a se subvenționa pierderile de venit, având în vedere că și alte state au adoptat scheme de sprijin pentru fermieri”, a subliniat Dumitru.

Producătorii de lapte mai spun că, în cazul în care autoritățile nu iau măsurile necesare, vor organiza proteste în stradă.

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Imaginile momentului! Tatăl lui Mario Berinde, dărâmat de durere la mormântul fiului său! Ce gest a făcut | VIDEO
Fanatik.ro
Bogdan Chipirliu, elev model! Fotbalistul Stelei a dat BAC-ul la 33 de ani: „E foarte greu să-l mai iei dacă nu-l dai la timp!”. Video
Capital.ro
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție FIDELIS. Dobânzile ajung până la 7,55%, iar câștigurile sunt neimpozabile
Playtech.ro
De la aer saharian, la aer polar în doar 24 de ore. Unde scad temperaturile și continuă furtunile
Adevarul
Godină, reacție în scandalul azilelor din Bihor: „Oamenii erau îngrijiți bine, dar lucrurile nu funcționau legal”
wowbiz.ro
Codruța Filip și Valentin Sanfira, surprinși din nou împreună. Fanii au crezut că nu văd bine
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Gigi Becali l-a dat afară de la FCSB, iar apoi a fost transferat pe 2.500.000 de dolari
MediaFlux
MApN a primit răspunsul părții ucrainene referitor la incidentul din Portul Constanța cu drona marină: Cauzat cel mai probabil de acțiunile de război electronic ale Federației Ruse
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?