O româncă primeşte 39.000 de euro de la CEDO, după ce a făcut o plângere de MALPRAXIS

O româncă din Roman, ale cărei fiică şi nepoată au murit la scurt timp după naştere, primeşte daune de 39.000 de euro prin decizie a CEDO, în condiţiile în care ancheta vizându-l pe medicul acuzat de malpraxis nu era încheiată nici după 10 ani, când faptele s-au prescris.
Filip Stan
22 mart. 2016, 12:53
O româncă primeşte 39.000 de euro de la CEDO, după ce a făcut o plângere de MALPRAXIS

Elena Cojocaru, din Roman, născută în 1953, şi-a pierdut fiica şi nepoata în octombrie 2001, la diferenţă de două zile, scrie news.ro.

Fiica sa, care era însărcinată în opt luni, a fost internată la Suceva, în 8 octombrie 2001, după ce medicul ei ginecolog a apreciat că este iminentă o naştere prematură. Apoi, un alt medic, de la o clinică din Iaşi, a diagnosticat-o cu sindrom Hellp, o afecţiune pre-natală extrem de gravă, şi i-a recomandat să facă cezariană de urgenţă.

Potrivit Elenei Cojocaru, ginecologul care se ocupa de fiică a refuzat să facă operaţia, la spitalul din Suceava, dar în cele din urmă a aprobat transferul acesteia la o clinică din Iaşi pentru intervenţie. Astfel, femeia însărcinată a fost dusă cu ambulanţa la Iaşi, la 150 de kilometri, fără a fi însoţită de un medic.

La clinica din Iaşi a fost supusă operaţiei de cezariană, pe 10 octombrie 2001, dar a murit la 10 minute după operaţie în urma unui stop cardiac. Copilul a murit din aceeaşi cauză două zile mai târziu.

Procurorii nu au început urmărirea penală împotriva medicului curant al tinerei, care nu a operat-o, anchetatorii ajungând la concluzia că aceasta a murit din cauze naturale iar ginecologul nu se face vinovat de ucidere din culpă. Pe parcursul investigaţiei, s-a arătat că acelaşi medic a aprobat transferul femeii la Iaşi din cauza lipsei de condiţii din spitalul sucevean.

Judecătorii nu au fost însă de acord cu rezoluţiile procurorilor, din 2002 şi 2004, şi au decis, în martie 2010, redeschiderea anchetei, observând că nu a fost emis un raport medico-legal, o probă esenţială într-un caz de neglijenţă medicală, şi că nu au fost clarificate mai multe aspecte, inclusiv cauza morţii, dacă ginecologul de la Suceava nu şi-a îndeplinit o responsabilitate profesională când a refuzat să facă operaţia şi de ce fiica Elenei Cojocaru a fost trimisă la Iaşi în ambulanţă fără medic.

Totuşi, ancheta a fost închisă ulterior din cauză că faptele de care era acuzat medicul s-au prescris. Astfel, instanţele au respins definitiv plângerea Elenei Cojocaru în 2012.

Aceasta s-a plâns la CEDO, reclamând că fiica şi nepoata i-au murit din cauza unui malpraxis, iar anchetarea medicului a fost superficială şi ineficientă.

CEDO a decis că a fost încălcat în acest caz dreptul la viaţă, prevăzut în articolul 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului , şi i-a acordat petentei despăgubiri de 39.000 de euro, pe care trebuie să le plătească statul român, alături de cheltuielile de judecată de 76 de euro.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Secretul succesului lui Jovo Lukic la U Cluj şi motivul pentru care n-a confirmat la Universitatea Craiova
Capital.ro
Cui îi revin banii din bancă după divorț. Ce trebuie să știe soții înainte de partaj
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT