Angela Merkel, primele declaraţii după atentatele de la Bruxelles

Cancelarul federal german Angela Merkel s-a declarat îngrozită de atentatele de marți de la Bruxelles, însă hotărâtă să învingă terorismul, informează AFP.
Filip Stan
22 mart. 2016, 18:20
Angela Merkel, primele declaraţii după atentatele de la Bruxelles

‘Oroarea este la fel de nemărginită ca și hotărârea de a învinge terorismul’ după aceste atentate, a declarat Merkel la Berlin, în fața presei.

‘Asasinii de la Bruxelles sunt teroriști care nu au nicio considerație pentru regulile umanității‘, a mai spus cancelarul federal, potrivit căreia autorii acestor atentate sunt ‘dușmani ai tuturor valorilor umanității‘.

Cei 28 de șefi de stat și de guvern din UE au denunțat într-un comunicat comun un atac ‘împotriva societății deschise și democratice’ a Europei. Atentatele care au lovit marți Bruxellesul au vizat, dincolo de Belgia, valorile democratice ale Europei, capitala belgiană, unde se află sediile UE și NATO, fiind simbolul acestor valori, au subliniat numeroși lideri europeni.

Cel puțin 34 de persoane au murit și sute de alte persoane au fost rănite în atentatele teroriste care au avut loc marți pe aeroportul Zaventem și în stația de metrou Maelbeek, din apropierea instituțiilor europene.

Statul Islamic a revendicat aceste atacuri, a transmis o agenție de presă afiliată grupării jihadiste.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Marius Mitran, cuvinte mari pentru Universitatea Craiova înainte de meciul cu Getafe: „Un mare antrenor și cel mai bun jucător din SuperLiga!”
Capital.ro
Probleme pentru românii care cumpără apartamente renovate. Ce se poate ascunde în spatele pereților modificați
Playtech.ro
Ce calorifere trebuie aerisite primele într-o casă. Ordinea care te ajută să elimini aerul din instalație
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani, lucrează ca șofer: „A fost un coșmar”
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte