Fitch: Legea dării în plată pune în pericol redresarea sectorului bancar din România şi programul Prima Casă

Legea prin care titularii creditelor ipotecare vor putea să cedeze băncilor proprietăţile folosite drept garanţii pentru stingerea datoriilor ar putea pune în pericol redresarea sectorului bancar din România, iar programul Prima Casă ar putea să dispară, avertizează agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings.
Alina Costache
23 mart. 2016, 12:43
Fitch: Legea dării în plată pune în pericol redresarea sectorului bancar din România şi programul Prima Casă

Proiectul de lege care este discutat în prezent în Parlament, undea fost retrimis de preşedintele Klaus Iohannis, se va aplica împrumuturilor ipotecare în derulare sau viitoare cu o valoare de până la 150.000 de euro.  

Peste 99% din creditele ipotecare din România se încadrează în această categorie, notează agenţia de evaluare financiară. 

”Considerăm că legea va avea un efect asupra performanţelor băncilor pe mai multe fronturi, dacă va fi aprobată în forma actuală. Creditele ipotecare acordate populaţiei ar putea fi sub presiune, în condiţiile în care băncile vor înăspri criteriile de acordare şi vor cere avansuri mai mari pentru a se proteja de slăbirea disciplinei”, se arată în analiza publicată miercuri de Fitch. 

În plus, programul Prima Casă, principalul motor al creditelor pentru locuinţe acordate populaţiei, probabil va dispărea. 

”Impactul ar putea fi substanţial, întrucât aproximativ 20% din împrumuturile totale pentru populaţie au avut loc prin acest program, de la lansarea lui în 2009”, consideră agenţia.

Împrumuturile ipotecare acordate populaţiei prin programul Prima Casă necesită un avans de 5%, iar statul garantează 50% din credit.

Proiectul dării în plată ridică semne de întrebare legate de garanţiile de stat, ceea ce poate însemna sfârşitul programului.

În plus, proiectul dării în plată ar putea încuraja împrumutaţii să se folosească mai mult de dreptul de a se declara în incapacitate de plată.

Pe ansamblu însă, Fitch nu se aşteaptă ca un număr mare dintre împrumutaţii care îşi plătesc în prezent ratele să cedeze băncilor casele în care locuiesc.

De asemenea, Fitch nu anticipează o înrăutăţire semnificativă a calităţii activelor băncilor, în eventualitatea adoptării legii.

Expunerea la credite neperformante a sectorului bancar român, aşa cu este definită de Autoritatea Bancară Europeană, a atins 13,6% la sfârşitul anului 2015.

Există totuşi unele riscuri. Dacă preţurile proprietăţilor imobiliare ar scădea, împrumutaţii ar putea deveni mai tentaţi de opţiunea de a ceda casele băncilor.

Preţurile mai mici, care ar putea apărea dacă băncile ar restricţiona creditele ipotecare, ar afecta şi valoarea altor garanţii deţinute de bănci, ceea ce ar putea duce la noi provizioane şi la presiuni asupra profiturilor.

Indicatorii care arată calitatea capitalului ar putea fi şi ei sub presiune, având în vedere posibila creştere a activelor riscante, dacă băncile nu vor mai beneficia de avantajele oferite de împrumuturile prin programul Prima Casă.

Capitalizarea sectorului bancar va rămâne la un nivel confortabil, luând în considerare o rată de adecvare a capitalului de 17,5% la sfârşitul anului 2015.

Băncile din România şi-au exprimat îngrijorarea referitoare la legea dării în plată, iar câteva bănci mari au anunţat majorarea avansurilor pentru creditele ipotecare la 35%, de la o medie de 15%, pentru împrumuturile ipotecare standard în lei.

Fitch consideră că perspectiva sectorului bancar din România este stabilă, dar aceasta ar putea să ajungă sub presiune, în eventualitatea unei înrăutăţiri a calităţii activelor, care ar amplifica şi presiunile asupra capitalului.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Cine e Alin Alexuc Ciurariu, colegul lui Gabi Torje de la Asia Express. A participat la 4 ediții ale Jocurilor Olimpice
Capital.ro
Vârstă de pensionare majorată. Domeniile în care românii vor munci mai mult. Bolojan: Nu e plăcut, dar asta facem
Playtech.ro
Ajutoarele pentru pensionari vor întârzia în aprilie. Când ar putea primi bătrânii banii de la stat
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Pensii aprilie 2026. Ministrul Muncii anunță ce se întâmplă cu ajutoarele pentru pensionari
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj