Proiect de lege: Un poliţist local la 500 de locuitori

Mai mulți liberali au depus la Parlament un proiect de lege care prevede reducerea plafonului de la 1.000 de persoane la 500 pentru un post de polițist local.
Iulian Tudor
23 mart. 2016, 13:57
Proiect de lege: Un poliţist local la 500 de locuitori

„Este o inițiativă prin care vrem să ajutăm instituțiile noastre responsabile de siguranța publică, fără ca acest lucru să însemne neapărat alocări suplimentare de la bugetul de stat. În speță, vrem să modificăm OUG 63/2010 care reglementează statutul poliției locale, unde numărul de agenți este plafonat la un agent la 1.000 de locuitori. (…) Prin această inițiativă legislativă reducem plafonul de la o mie de persoane la 500 de persoane„, a declarat deputatul Alexandru Nazare, inițiator al proiectului, potrivit Agerpres.

El a motivat că, în prezent, nu există suficienți agenți de ordine publică.

Inițiativa care vizează modificarea OUG 63/2010 pentru modificarea și completarea legii 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și stabilirea unor măsuri financiare a fost depusă în această săptămână, fiind semnată de 12 deputați PNL.

„În cazul în care unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială are organizat serviciu public de poliție comunitară, respectiv serviciul de pază a obiectivelor de interes județean, după caz, cu sau fără personalitate juridică, la numărul maxim al posturilor (…), după caz, se mai adaugă numărul posturilor determinat: un post pentru fiecare 1.000 de locuitori pentru comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București, consiliul local al unității sau subdiviziunii administrativ-teritoriale fiind abilitat să hotărască suplimentarea numărului maxim al posturilor până la atingerea unui raport de un post pentru fiecare 500 de locuitori„, se arată în proiect.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România