CSM i-a suspendat din funcţie pe procurorii Tudose şi Mihăilă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, luni, suspendarea din funcţie a procurorului general adjunct Liviu Tudose şi a procurorului Aurelian Mihăilă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ca urmare a arestării lor preventive într-un dosar de corupţie.
Filip Stan
28 mart. 2016, 11:20
CSM i-a suspendat din funcţie pe procurorii Tudose şi Mihăilă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti

„Măsura arestării preventive a fost dispusă pentru o perioadă de 30 de zile prin încheierea nedefinitivă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală la data de 25 martie 2016, la propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Direcţia Naţională Anticorupţie — Serviciul Teritorial Ploieşti”, se precizează într-un comunicat al CSM.

Conform aceleiaşi surse, hotărârile de suspendare din funcţie au fost luate de Secţia pentru procurori în baza prevederilor din legea CSM, conform cărora secţiile Consiliului dispun suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor, precum şi a celor din legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora procurorul este suspendat din funcţie când faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă.

Liviu Tudose şi Aurelian Mihăilă au fost arestaţi preventiv vineri, alături de ofiţerii de poliţie Viorel Dosaru şi Constantin Ispas, într-un dosar în care este cercetat şi deputatul Sebastian Ghiţă.

Citeşte şi: Viorel Dosaru, Liviu Tudose, Aurelian Mihăilă şi Constantin Ispas, reţinuţi de DNA UPDATE

Conform DNA, Viorel Dosaru este acuzat de luare de mită, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă şi favorizarea făptuitorului, iar Liviu Tudose este acuzat de folosirea sau permiterea accesului la informaţii nedestinate publicităţii şi luare de mită.

În aceeaşi cauză, Aurelian Mihăilă este acuzat de două infracţiuni de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi cercetare abuzivă, în timp ce Constantin Ispas este cercetat pentru trafic de influenţă şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

De asemenea, procurorii DNA Ploieşti au solicitat Parlamentului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului Sebastian Ghiţă, acuzat în acest dosar de dare de mită (2 infracţiuni), folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (2 infracţiuni), şantaj, cumpărare de influenţă şi conducerea unui vehicul fără permis.

Cercetările în această cauză au început după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat, pe 26 februarie, redeschiderea urmăririi penale într-un dosar clasat în aprilie 2014 de procurorul Lucian Papici care arăta în ordonanţa de clasare că nu se impune începerea urmăririi penale in rem în cauză, pentru că faptele nu există în materialitatea lor.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Marcel Bîrsan, contestat dur în Universitatea Craiova – U Cluj! Adrian Porumboiu, verdict la golul lui Assad + Mendy, eliminat în prima repriză
Capital.ro
Premiu pentru cuplurile de pensionari. Vârstnicii din România care pot încasa 500 de lei de la Primărie
Playtech.ro
Orașele din România unde populația scade cel mai rapid. Județele care pierd cei mai mulți locuitori de la un an la altul
Adevarul
Imagini revoltătoare de la nunta a doi adolescenți, plimbați pe stradă pe cabina unui TIR. „Am crezut ca sunt păpuși... Ce e asta, oameni buni?”
wowbiz.ro
Cum a reușit, de fapt, să supraviețuiască Alexandru două nopți în pădure. Tatăl micuțului dezvăluie detalii cutremurătoare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Șumudică, dezlănțuit! A numit jucătorul transferat de Rapid pentru că ”l-a dorit foarte mult” Dan Șucu: ”Eu nu l-am vrut!”
MediaFlux
Răsturnare privind situația politică din România după un sondaj CURS: Majoritatea românilor consideră necesare alegerile anticipate
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi