Screening-ul, recomandat pentru descoperirea cancerului de prostată

Screeningul pentru descoperirea cancerului de prostată ar trebui făcut de orice bărbat care are peste 50 de ani.
Iulian Tudor
29 mart. 2016, 11:36
Screening-ul, recomandat pentru descoperirea cancerului de prostată

„Screeningul pentru descoperirea cancerului de prostată, la subiecții trecuți de 50 de ani, care se consideră sănătoși, constă în următoarele: determinarea nivelului antigenului specific prostatic în sânge, o analiză de sânge prin care se dozează acest PSA, care are drept limită superioară considerată normală 3 nanograme/ml. Tot ce e mai mult ridică semne de întrebare. Al doilea examen este ecografia aparatului urinar, pe care o focalizăm pe prostată, iar a treia metodă care intră în screening este tușeul rectal„, a declarat marți președintele Asociației Române de Urologie, Ioanel Sinescu, în cadrul conferinței „O nouă speranță pentru pacienții români cu cancer de prostată”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Ioanel Sinescu a atras atenția asupra faptului că este vorba despre o boală cu frecvență foarte mare, în condițiile în care unul din șase bărbați va avea în existența lui cancer de prostată.

„Dacă sistemul medical nu mă obligă să fac aceste trei investigații, la vârsta de 60 de ani pot să am cancer de prostată și să nu știu despre el, iar la 70 de ani, când am dureri de coloană vertebrală, să constat că acestea nu sunt date de hernia de disc, ci de metastaze plecate dintr-un cancer de prostată care ar fi putut să fie depistat în urmă cu 10 — 15 ani„, a subliniat el.

Vicepreședintele Societății Naționale de Oncologie Medicală din România, Florin Băcanu, a precizat că în stadiul unu și doi al bolii pacienții sunt curabili.

„10% din pacienți vin deja cu metastaze osoase (…). Pot să aibă metastaze osoase fără dureri. Pacienții nu trebuie să aștepte durerea. Neoplasmul e o boală parșivă, în care poți să fii plin de metastaze și să circuli, iar abia când faci imagistică îți dai seama de probleme. De aceea pacienții trebuie să se investigheze. (…) Față de alte cancere, de plămâni, de pancreas, care sunt mult mai grave, dau o speranță de viață mult mai scurtă, aici marea majoritate a pacienților se bucură de un prognostic mult mai bun„, a precizat el.

Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, a atras atenția asupra faptului că anul trecut a fost aprobat pentru compensare unul dintre noile medicamente care se adresează pacienților cu cancer de prostată metastatic, care nu mai răspundeau la alte tratamente.

„Sperăm că pacienții cu cancer de prostată să aibă acces gratuit și complet și în anii următori la aceste medicamente de ultimă generație„, a declarat el.

De asemenea, Mihai Stoiculescu, pacient diagnosticat cu cancer de prostată, a declarat că timp de mai mulți ani boala lui a fost ținută în frâu cu tratamente precum radioterapia, hormonoterapia și chimioterapia. În momentul în care organismul nu a mai reacționat la acestea, a încercat tratamentul cu abirateron, iar în decurs de o lună valoarea PSA a scăzut de la 603 la 188.

Citeşte şi Ai grijă de sănătatea ta. Cum poţi să previi cancerul colorectal

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Culisele discuțiilor Reghecampf – Gigi Becali! Patronul FCSB a dezvăluit în direct ce-i va impune antrenorului: „Joacă ăia în 10 și nu le dăm gol!?”
Capital.ro
Pensionarea femeilor la 67 de ani. Avertisment pentru românce. Ce se întâmplă odată cu încheierea activității
Playtech.ro
Proprietarii care au dărâmat un perete în apartament pot avea probleme la vânzare. Când trebuie actualizat cadastrul
Adevarul
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Trei zodii care își vor schimba destinul începând cu mijlocul lunii octombrie. Astrele sunt de partea lor!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte