Ministrul Transporturilor, Dan Costescu: „Principala mea preocupare pentru care am venit în Constanţa a fost Portul”

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a avut, marți după-amiază, întâlniri de lucru, la Constanța, cu managerii Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime (CNAPM) și cu reprezentanții organizațiilor sindicale și patronale, pentru identificarea soluțiilor la problemele stringente reclamate de operatorii din port.
Filip Stan
29 mart. 2016, 16:25
Ministrul Transporturilor, Dan Costescu:

În cadrul conferinței de presă, susținută la Baza Nautică CERONAV, ministrul Dan Costescu a declarat că scopul deplasării la Constanța l-a constituit identificarea soluțiilor optime pentru rezolvarea disfuncționalităților reclamate de patronatele și sindicatele din port, potrivit Agerpres.

‘Principala mea preocupare, pentru care am venit la Constanța, a fost Portul Constanța. Am avut discuții atât cu cei din conducere, cât și cu reprezentanții operatorilor portuari și ai sindicatelor, care mi-au semnalat o mulțime de probleme’, a afirmat Costescu, în deschiderea conferinței de presă.

Potrivit ministrului, principalele subiecte abordate le-au constituit găsirea unor soluții legislative pentru subînchirieri sau subconcesionarea domeniului public în port și armonizarea punctelor de vedere față de proiectul Masterplan-ului de dezvoltare a portului, promovat de managementul CNAPM, în total dezacord cu operatorii și sindicatele.

‘Am avut o discuție constructivă privind subconcesionarea sau închirierea domeniului portuar și am luat niște hotărâri împreună cu operatorii portuari. Este vorba despre o formă de proprietate sau folosință. Subconceiune sau închiriere. Își doreau să facă opozabil acest gen de document băncilor, pentru a obține credite investiționale. Fără aceste prevederi portul nu se poate dezvolta și nu poate genera plus valoare, nici pentru țară nici pentru Constanța. Vom forma un grup de lucru cu reprezentanți ai operatorilor portuari și sindicatelor și, până la sfârșitul legislaturii parlamentare, să putem elabora un proiect de lege în acest sens, care să și fie votat în Parlament până la sfârșitul anului în curs. Neavând contract de subconcesionare nu pot face dovadă că pot realiza investiții pe termen lung pe un teren la care au dreptul de folosință un număr definit de ani necesari pentru a-și amortiza investițiile. Este o lege care stă în așteptare de câțiva ani buni și, până la finalizarea legii, căutăm și o soluție tranzitorie sub forma unei închirieri’, a spus Costescu.

Un alt subiect la care s-a referit ministrul Transporturilor, l-a constituit armonizarea opiniilor privind Masterplan-ul Portului Constanța. Dan Costescu a precizat că se caută soluții pentru rezolvarea tuturor aspectele semnalate de patronate, sinidicate, de societatea civilă și de Agenția de Protecție a Mediului.

‘Dar mai ales cred că cel mai important este armonizarea Masterplanul Portului Constanța cu Masterplanul de Transport al României. Încă de la început erau două variante diferite și important pentru noi este să ținem cont de expertiza specifică pe care a căpătat-o Portul Constanța de la operatorul său, cu dorința generală și mai ales cu fondurile pe care le avem la dispoziție ca țară, pentru investiții în zona maritimă și fluvială’, a afirmat ministrul.

Acesta a precizat și că în Masterplan va fi cuprins și un proiect amplu de dragare, pentru care se vor cheltui peste 39 de milioane de euro, din fonduri europene și de la bugetul de stat. Este vorba despre zonele care nu au fost niciodată dragate, începând din anii ’70 până în ’90.

‘Așa cum sunt planificate lucrurile acum cred că prin 2017 vom putea să începem primele operațiuni și dragaje de derocare în acest proiect. Avem și un proiect mai mic, pentru dragarea de întreținere a acvatoriului portuar, pe care CNAPM nu a făcut-o deși operatorii au reclamat lipsa de adâncimi de operare la cheu, iar compania a raportat anul trecut profit din exploatare. Valoarea este de 5, 2 milioane euro, fonduri asigurate din bugetul propriu al CNAPM, și are două componente, atât pentru canale și bazine, cât și pentru cheurile de operare. Spre sfârșitul lunii iunie ar trebui să înceapă lucrările la dragajul de întreținere și va dura maxim patru luni’, a afirmat ministrul.

Dan Costescu a mai spus că lucrează la un proiect, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, pentru a renegocia Tratatul din 1948 de la Belgrad, în baza căruia a fost semnat ‘Acordul subsecvent cu Bulgaria’, din 1952, pentru navigația pe fluviul Dunărea.

‘Am văzut că Bulgaria nu este interesată de menținerea dragajelor pe Dunăre, în apele teritoriale, pentru perioadele de secetă estivală, când cotele Dunării scad sub nivelul de 2,5 metri, și nu mai asigură navigabilitatea optimă și astfel vrem să ne asumăm noi această sarcină. Costurile nu sunt foarte mari, este vorba de 1,2 milioane de euro pentru sectorul bulgăresc. Vom face dragajul pe Dunăre pe cheltuiala noastră, atât în apele teritoriale românești cât și bulgărești, ca să nu blocăm activitatea în porturile românești, pentru că altfel pierdem avantajele pe care le avem în transportul fluvial. Sunt cheltuieli de întreținere care trebuie făcute anual pentru dragarea depunerilor de aluviuni și pentru mutarea semnalizării costiere sau de șenal’, a conchis ministrul Transporturilor.

Citeşte şi Protest cu excavatoare în portul Constanţa

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Dezvăluire bombă a președintelui FRF! Răzvan Burleanu, întrebat direct dacă se pariază ilegal în fotbalul românesc: „Da, clar! Avem multe audieri în curs!”
Capital.ro
Obligație pentru proprietarii de la bloc. Apartamentul nelocuit nu te scapă de plată. Ce achiți chiar și pentru locuința goală
Playtech.ro
Pieptăn sau piaptăn: Care este forma corectă în limba română și de ce
Adevarul
„Ancora NATO”, ținta lui Putin? Insula-cheie din Marea Baltică care stă între Europa și un război major cu Rusia
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doamne, ce TRAGEDIE! Fiul celebrului artist a fost găsit MORT în... Vezi mai mult
iamsport.ro
Alianță pentru excluderea FCSB din SuperLiga: ”Mergem la UEFA. Trebuie să desființăm echipa «fake» a lui Gigi Becali”
MediaFlux
Românii care pot să iasă la pensie cu 5 ani mai devreme. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
Moartea a făcut prăpăd în Caraș-Severin. Trei persoane au murit după ce un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent
Top 5 sloturi Yggdrasil