Legea farmaciei, trimisă de Klaus Iohannis spre reexaminare

Președintele Klaus Iohannis a trimis, miercuri, spre reexaminare, actul normativ care modifică și completează Legea farmaciei 266/2008, invocând faptul că în prevederile sale există o lipsă de corelare a normelor în ceea ce privește vânzarea medicamentelor, dar și "o discrepanță sub aspectul politicilor menite să asigure sănătatea publică".
Filip Stan
30 mart. 2016, 14:22
Legea farmaciei, trimisă de Klaus Iohannis spre reexaminare

„Legea instituie posibilitatea vânzării și eliberării prin intermediul serviciilor societății informaționale a medicamentelor care se acordă fără prescripție medicală numai de către farmaciile comunitare și drogheriile autorizate potrivit legii, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului Sănătății; totodată, controlul și supravegherea privind vânzarea și eliberarea prin intermediul serviciilor societății informaționale a medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală urmează a fi exercitate de Ministerul Sănătății. Considerăm că reglementarea acestui tip de vânzare a medicamentelor era necesară, însă intervențiile legislative operate prin legea transmisă la promulgare se impun a fi corelate cu celelalte dispoziții din cuprinsul Legii farmaciei nr. 266/2008 și chiar completate, astfel încât să permită tuturor destinatarilor legii să-și conformeze conduita și scopul avut în vedere de legiuitor, acela de a clarifica un domeniu nereglementat, să fie atins”, se arată în cererea de reexaminare, potrivit Agerpres.

Potrivit art. 2 alin. (3) din această lege, în farmaciile comunitare, oficinele locale de distribuție, în farmaciile din unitățile medicale aflate în structura ministerelor cu rețea medicală proprie, în drogheriile, farmaciile și oficinele locale de distribuție din sistemul penitenciar este interzisă utilizarea tehnicii de vânzare cu autoservire pentru medicamentele de uz uman sau veterinar, arată sursa citată.

De asemenea, potrivit alin. (4) al art. 2 din același act normativ, distribuția cu amănuntul a medicamentelor se face numai prin farmacii, oficine locale de distribuție și drogherii.

„Față de aceste prevederi ale Legii nr. 266/2008 se poate deduce că în prezent nu este interzisă în mod expres vânzarea de medicamente către populație prin intermediul internetului. Fără a interveni asupra acestor texte, prin legea transmisă la promulgare este introdus în conținutul art. 2 un nou alineat, alin. (41), potrivit căruia vânzarea și eliberarea prin intermediul serviciilor societății informaționale a medicamentelor care se acordă fără prescripție medicală este permisă numai în cazul farmaciilor comunitare și drogheriilor autorizate potrivit prezentei legi, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului Sănătății”, se precizează în cerere.

Potrivit șefului statului, „între actualele reglementări ale art. 2 alin. (3) și (4), ce conțin dispoziții restrictive cu privire la vânzarea de medicamente fără prescripție medicală (este interzisă autoservirea în cadrul farmaciilor), și prevederile nou introduse, ce permit vânzarea și eliberarea prin intermediul serviciilor societății informaționale a acestui tip de medicamente, în condițiile ce vor fi stabilite prin ordin al ministrului Sănătății, există nu numai o lipsă de corelare a normelor, dar și o discrepanță sub aspectul politicilor menite să asigure sănătatea publică”.

„În acest sens, considerăm că se impune o reanalizare a prevederilor legii transmise la promulgare atât sub aspectul punerii de acord a acestora, cât și în ceea ce privește stabilirea prin lege a condițiilor în care se realizează vânzarea și eliberarea prin intermediul serviciilor societății informaționale a medicamentelor care se acordă fără prescripție medicală, urmând ca acestea să fie detaliate și nu stabilite prin ordin al ministrului Sănătății”, se mai arată în cererea de reexaminare.

Sursa citată menționează că, la nivel european, regimul juridic al vânzării la distanță este deja reglementat în Titlul VIIA — „Vânzarea la distanță către populație” — din Directiva 2001/83/CE de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman.

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Veste uriașă pentru Cristiano Ronaldo! Familia Simpson a prezis finala Campionatului Mondial 2026 încă din 1997. Video
Capital.ro
Permis de conducere. Se reduce perioada de valabilitate ori se refuză reînnoirea pentru șoferii cu aceste afecțiuni
Playtech.ro
Românii, dezamăgiți de cea mai frumoasă plajă din Thassos. Ce le-a dat bătăi de cap la Marble Beach: „Nu am găsit nimic din ce vedeam pe Instagram”
Adevarul
Pariuri pe platforma Polymarket pentru prăbușirea lui Putin. Un utilizator misterios mizează pe înlăturarea liderului de la Kremlin până la sfârșitul anului
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Au distrus o națională din optimile CM 2026: ”Jalnică, o tristețe de fotbal, e de neprivit!” / ”El e efectiv ultimul om care să dea lecții”
MediaFlux
Pariu pe sfârșitul lui Putin. Cea mai mare piață de predicții mizează pe căderea președintelui Rusiei
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?