Tatăl Mădălinei Manole. „Dacă fac pace cu Petru, fata mea s-ar răsuci în mormânt”

Nicio posibilitate de împăcare între părinții Mădălinei Manole și Petru Mircea, nici măcar de dragul fiului artistei. Alianța TATA încearcă să restabilească relațiile normale de familie, însă șansele sunt nule pentru că niciuna din părți nu vrea să facă primul pas. Mai mult, Eugenia și Ion Manole au probleme grave de sănătate.
Iulian Tudor
31 mart. 2016, 08:35
Tatăl Mădălinei Manole.

Resemnat, tatăl artistei își recunoaște neputința, scrie ziarulring.ro. „Nu vreau să fac niciun demers, pentru că anul acesta e greu pentru noi… Urmează să fac și eu, și soția o operație de bypass pentru a ne rezolva problemele de sănătate. Vin Sărbătorile Pascale, am 14 zile de recuperare, apoi în vară urmează majoratul lui Mihăiță (nepotul din partea fiului Marian – n.r.), pe urmă parastasul Mădălinei de șase ani. E alergătură și trebuie să rezist. Cei de la TATA mi-au spus că trebuia să apelăm la instanțe și la Protecția Copilului. Ei vor ca noi să facem primul pas, dar noi n-am greșit cu nimic. N-am de ce să mă aplec în fața lui (Petru – n.r.)”, a spus Ion Manole.

Citeşte şi Petru Mircea şi-a refăcut viaţa tot cu o cântăreaţă. Cine este noua iubită a fostului soţ al Mădălinei Manole

„Mi-e mai dor de fata mea decât de nepot”

Totuși, Ion Manole și-a închipuit cum ar decurge revederea cu Petru Mircea și Petru jr după șase ani. „Să zicem că mă duc (la Otopeni – n.r.) să văd copilul. Sun. Îmi dă drumul. Când vine la poartă, nu zic nimic? Trebuie să vorbim, inclusiv în casă, de față cu copilul. N-aș vrea să ne certăm, dar o scuturare a mâinii mele e ca și cum mi-aș recunoște o greșeală și m-aș duce să ne împăcăm. Și să fac pace cu el de dragul copilului nu pot, chiar dacă îmi mai văd nepotul sau nu până mor. Ce fac, mă împac cu el?! Păi, s-ar răsuci fata mea în mormânt! Eu nu-i plâng pe cei care trăiesc, ci pe cei care au putrezit de tineri în groapă, nemeritat. Mi-e dor de copil, mi se rupe sufletul de el, dar mai mult mi-e dor de fata mea, adevăratul meu copil”, a mai spus Ion Manole.

Citeşte şi Mărturisiri cutremurătoare. „Mădălina Manole NU s-a sinucis. Soacra a împins-o pe scări”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Alex Dobre, negocieri pentru un transfer stelar: a fost la un pas să plece de la Rapid la un club uriaș din Marea Britanie
Capital.ro
Lucrările la Centura Comarnic au fost finalizate. Noua șosea se pregătește pentru deschiderea circulației
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Vladimir Putin, rudă cu Zelenski. Dezvăluire incredibilă despre nepoata sa
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte