România sărbătoreşte Ziua NATO: 12 ani de când suntem membri ai Alianţei Nord-Atlantice

Sediul Ministerului Apărării Naționale este deschis publicului duminică, între orele 8.30 și 13.00, cu prilejul aniversării Zilei NATO în România. România sărbătoreşte duminică 12 ani de când este membră a Alianţei Nord-Atlantice. Ziua NATO se aniversează în fiecare an în prima duminică din luna aprilie.
Filip Stan
03 apr. 2016, 07:36
România sărbătoreşte Ziua NATO: 12 ani de când suntem membri ai Alianţei Nord-Atlantice

Publicul poate asista la ceremonia militară dedicată aderării României la Alianța Nord-Atlantică, anunţă MApN într-un comunicat.

În cadrul Zilei Porților Deschise, va fi prezentat un exercițiu de mânuire a armamentului executat de militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” și vor fi deschise expoziții tematice.

Totodată, vor fi organizate standuri de prezentare ale Clubului sportiv al Armatei ‘Steaua’, Editurii Militare, dar și standuri de inventică și tehnologii militare. În aula Ministerului Apărării Naționale vor putea fi vizionate filme cu tematică militară.

La 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO, prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, statul depozitar al Tratatului Alianței Nord-Atlantice.

Depunerea instrumentelor de ratificare a fost urmată, la 2 aprilie 2004, de ceremonia arborării oficiale a drapelului românesc la sediul NATO.

Ziua NATO în România, care este o sărbătoare publică dedicată democrației, spiritului european și euroatlantic, se marchează în fiecare an în prima duminică a lunii aprilie.

Summitul NATO de la Praga, desfășurat pe 21 și 22 noiembrie 2002, a marcat un important pas în evoluția celei mai puternice organizații de apărare colectivă din istorie. Participarea României la operațiuni de menținerea păcii și de stabilizare în regiuni de conflict din Balcani și Afganistan și angajamentul ferm de a se alătura luptei împotriva terorismului au constituit argumente puternice pentru invitarea României să adere la NATO.

La Summitul de la Washington din aprilie 1999, NATO și-a reafirmat angajamentul de a invita state din Centrul și Estul Europei în viitorul apropiat. De asemenea, Alianța a prezentat „Membership Action Plan”, care punea bazele unui mecanism de pregătire și evaluare individuală a țărilor candidate.

Eforturile conjugate ale factorilor de decizie din România de îndeplinire a obiectivelor Planului Național de Aderare la NATO și eforturile active ale diplomației române au condus la adoptarea deciziei de la Praga a liderilor statelor membre NATO. Oficialii Alianței au remarcat eforturile României în planul asigurării stabilității și securității Balcanilor, în misiuni ale Alianței.

După atentatele teroriste din Statele Unite, Parlamentul României a decis, cu o majoritate covârșitoare, participarea țării noastre, ca aliat de facto al NATO în lupta împotriva terorismului internațional cu toate mijloacele, inclusiv cele militare. De asemenea, România oferea NATO acces la spațiul său aerian, maritim și terestru.

La 8 octombrie 2002, Camera Reprezentanților din SUA a adoptat cu o largă majoritate Rezoluția 486 privind securitatea transatlantică și extinderea NATO, prin care se recomanda explicit extinderea Alianței, în cadrul Summitului de la Praga, din noiembrie, cu cele șapte state din Centrul și Sud-Estul Europei. 

Cel de-al 16-lea summit al NATO s-a deschis prin invitația de a adera la organizație, lansată de către Consiliul Nord-Atlantic pentru cele șapte state: Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia. Statele candidate au semnat Protocoalele de Aderare, la Bruxelles, în cadrul unei ceremonii extraordinare a Consiliului Nord-Atlantic, la 26 martie 2003.

Președintele Ion Iliescu a promulgat, la 1 martie, Legea nr. 22/2004 de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord. La aceeași dată, secretarul general al NATO, Jakob Gijsbert de Hoop Scheffer, a trimis ministrului român al Afacerilor Externe, Mircea Geoană, o scrisoare prin care transmite Guvernului României, în numele Părților la Tratat, invitația de aderare a României la NATO.

La 3 martie, Legea 22/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I.

Ministerul Afacerilor Externe a pregătit instrumentul de aderare al României la Tratatul Atlanticului de Nord, document care a fost semnat de președintele Ion Iliescu, după care acesta a fost depus la depozitarul Tratatului, Guvernul Statelor Unite ale Americii. După acest moment, România a devenit membru cu drepturi depline al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord.

Între 2 și 4 aprilie 2008, Bucureștiul a găzduit pentru prima dată o reuniune la nivel înalt a NATO cu o participare impresionantă de delegații, dar și cu o agendă cu subiecte sensibile, precum aderarea Albaniei, Macedoniei și Croației la organizație, scutul antirachetă, susținerea misiunii ISAF și problematica ce a vizat o posibilă acordare a Planului de Acțiune pentru Aderare pentru Ucraina și Georgia.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Cine sunt autorii masacrului din Australia! Un tată și fiul său au ucis 16 persoane
Fanatik.ro
Adi Mutu l-a criticat fără menajamente pe Pederzoli pornind de la scandalul Baroan, afacerea de 400.000 de euro: „Săpunaru făcea mai mult!”. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE Decizie pentru Călin Georgescu și Horațiu Potra. Avocatul liderului suveranist a făcut anunțul
Playtech.ro
Ce rată ai la un credit ipotecar de 50.000 de euro: calcul pe termen lung
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Primele rezultate ale necropsiei lui Marco, tânărul care s-a stins după un majorat! Ce ar fi dus, de fapt, la decesul băiatului
iamsport.ro
ÎCCJ a dat verdictul în procesul dintre Burleanu și Prunea după 5 ani! Președintele FRF îi solicita daune de 500.000 de lei fostului internațional
MediaFlux
Anunț oficial pentru cei 4,921 milioane de pensionari din România. La cât a ajuns pensia medie lunară la nivel național
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online