Klaus Iohannis, despre administraţia publică: Avem nevoie de manageri şi de mai multă expertiză şi seriozitate

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că este necesară o abordare "mai serioasă" în administraţia publică, indiferent dacă este vorba despre achiziţii, fonduri europene sau resurse umane.
Filip Stan
04 apr. 2016, 11:21
Klaus Iohannis, despre administraţia publică: Avem nevoie de manageri şi de mai multă expertiză şi seriozitate

„Cred că suntem cu toţii conştienţi că avem nevoie de o abordare mai serioasă în administraţia publică, indiferent că este vorba de achiziţii publice, fonduri europene sau resurse umane”, a transmis şeful statului participanţilor la Adunarea generală a Asociaţiei Municipiilor din România, printr-un mesaj prezentat de consilierul prezidenţial Dan Mihalache.

În opinia sa, un stat modern are nevoie de manageri şi seriozitate în a rezolva problemele comunităţii. „Îmi doresc ca pe viitor persoana aleasă pentru administrarea unei comunităţi să nu mai fie confundată cu un politician şi atât, ci să fie văzută ca o persoană cu calităţi personale şi profesionale, verticală, integră şi mereu preocupată de dezvoltare. O persoană care să câştige încrederea cetăţenilor prin rezultate, un adevărat lider care reuşeşte să ofere mediul potrivit pentru dezvoltare. Un stat modern are nevoie de manageri, de mai multă expertiză şi seriozitate în a rezolva problemele comunităţii”, a afirmat Klaus Iohannis.

Potrivit şefului statului, comunităţile nu pot funcţiona corespunzător dacă la nivelul structurilor administrative nu sunt stabilite obiective clare, politici publice coerente şi proiecte în interesul comunităţii care să fie duse la bun sfârşit.

„Profit de această ocazie pentru a reitera importanţa regionalizării şi descentralizării, pentru că mi se pare potrivit să avem o abordare comună şi un consens în această direcţie. Am asistat în ultimii 26 de ani la o abordare neclară asupra acestei probleme, mai mult politică şi mai puţină dezbatere reală. Avem nevoie să înţelegem că astfel de chestiuni nu se vor concretiza atât timp cât la bază avem abordări şi proiecţii politicianiste, interese şi orgolii determinate strict de apartenenţa politică. (…) Aceste subiecte trebuie abordate în cu totul altă manieră şi pregătite cu mult mai multă temeinicie”, a mai transmis preşedintele.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Bogdan de la Ploiești, filmat în timp ce țipă la Vanessa în plină stradă: ”Mai are puțin și o bate” | VIDEO
Fanatik.ro
Protest uluitor în Anglia! Fotbalistul care vrea să joace cu Radu Drăgușin s-a așezat pe gazon, iar antrenorul a fost nevoit să anuleze ședința de pregătire
Capital.ro
Lege la bloc. Banii pe care asociația de proprietari nu îi mai poate recupera. Proprietarii nu sunt obligați să mai plătească
Playtech.ro
Ce salarii vor avea preoții după noua lege a salarizării. Grila completă a veniturilor
Adevarul
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
O echipă din România și-a batjocorit jucătorii și angajații: ”Și-au amanetat bijuteriile pentru bani de cozonac! Sunt neplătiți de 6 luni, nu mai recuperează nimic, clubul e în faliment”
MediaFlux
Femeile ies mai devreme la pensie. Modificările aduse de noua lege și cum se aplică
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România