Vot FAVORABIL în Comisia de muncă pentru CREŞTEREA salariilor funcţionarilor publici

Comisia de muncă a adoptat 130 de amendamente la legea pentru adoptarea OUG 57/2015, între care şi cel privind egalizarea salariilor din administraţia locală cu cele din administraţia centrală. Parlamentarii vor să crească salariile funcţionarilor publici, astfel încât să nu mai existe diferenţe de venituri între aceştia, indiferent unde lucrează, potrivit România TV. De cealaltă parte, Guvernul spune că impactul bugetar este uriaş şi că nu există bani pentru aşa ceva.
Iulian Tudor
05 apr. 2016, 08:28
Vot FAVORABIL în Comisia de muncă pentru CREŞTEREA salariilor funcţionarilor publici

Deputaţii din Comisia de muncă au dezbătut, marţi, timp de şapte ore, legea pentru adoptarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în 2016 şi alte măsuri fiscal-bugetare, adoptând 130 de amendamente, impactul bugetar al unuia singur fiind de 1,6 miliarde de lei.

La OUG nr. 57/2015 au fost aduse în jur de 130 de amendamente, al căror impact bugetar este semnificativ, o parte dintre acestea fiind susţinute de PSD, cum ar fi modul de calcul a pensiilor militare şi egalizarea salariilor funcţionarilor, păstrarea salariilor pentru unele categorii la nivelul la care sunt garantate prin contractele colective de muncă care expiră la sfârşitul anului 2016, acordarea sporului de doctorat celor care au obţinut acest titlu în perioada 2010-2014, dar şi majorarea indemnizaţiiilor de şedinţă primite de consilierii locali.

Deputaţii PNL s-au abţinut pe parcursul dezbaterii OUG nr. 57/2015, criticând PSD pentru adoptarea acestor ”fumigene electorale” şi cerând prezenţa ministrului Muncii în Comisie pentru a explica dacă Guvernul dispune de banii necesari adoptării acestor măsuri fiscal-bugetare.

Cât priveşte amendamentul care prevede egalizarea salariilor funcţionarilor din administraţia locală cu a celor din administraţia centrală, preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon, a afirmat că impactul bugetar calculat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) este de 1,6 miliarde de lei.

Fostul ministru pentru Dialog Social, Liviu Pop, a subliniat că se impune o uniformizare a salariilor funcţionarilor publici. „Trebuie gasita si resursa financiara la nivelul Ministerului de Finante pentru majorarile salariale. Masurile tranzitorii au creat un decalaj enorm intre functionarii publici din ministere si unele primarii din tara. Fapt pentru care se impune, prin modificarea din grila, o uniformizare a acestor salarii, fara sa existe diferente din punctul de vedere a salariului de baza„, a declarat, la România TV, Liviu Pop.

Gheorghe Ialomiţianu, fostul minstru de Finanţe, a spus că multe primării au bani pentru majorarea salariilor bugetarilor, însă nu o pot face din cauza legii.

Nu cred că depăşim zona de deficit cu aceste creşteri salariale, pentru că majorarea se referă la nivelul autorităţilor publice locale şi multe primării au bani să facă această majorare, dar nu pot din cauza legii„, a declarat Ialomiţianu, la România TV.

DailyBusiness
SUA accelerează dominația spațială: Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică
Spynews
Radu Drăgușin, sărbătoritul zilei! Celebrul fotbalist a împlinit 24 de ani. Ce urări emoționante a primit
Fanatik.ro
Promisiunea făcută public de Mircea Lucescu la construirea noului stadion Dinamo: “Să îi dea Dumnezeu sănătate şi după Mondial să îşi poată onora cuvântul!”
Capital.ro
Se reține permisul de conducere și poți face închisoare 5 ani. Restricții în România dacă ai permis categoria B
Playtech.ro
Coșmar fără sfârșit pentru familia lui Mario. Sora băiatului, amenințată: Știu tot ce faci, unde ieși
Adevarul
Actor celebru demontează nostalgia comunistă: „Unde dracu era omenia? Toți erau turnători”
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Ce îi amenință, de fapt, viața lui Mircea Lucescu. Apropiații rup tăcerea despre starea antrenorului: „I se injectează…” | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este primarul care a murit în tragedia de pe DN1, după ce a in... Vezi mai mult
iamsport.ro
20 de afaceriști din Constanța, gata să investească câte 5.000.000 de euro în Farul lui Hagi!
MediaFlux
Alocația și indemnizația în luna februarie se dau în avans. Când se virează banii
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil